Spania testează pe oameni un vaccin anti-Covid
Spania a început prima testare pe oameni a unui vaccin anti-Covid. Două spitale din Madrid execută procedura pe 150 de voluntari. Vaccinul este produs de compania Janssen, din cadrul Johnson & Johnson.
Spitalele La Paz şi La Princesa din Madrid au început să administreze vaccinul la care lucrează compania Janssen. 150 de voluntari participă la testarea vaccinului care se află în faza a doua după ce a fost verificat cu succes în SUA şi Belgia.
Faza a doua de studiu va dura între 12 şi 14 luni şi va fi urmată de o altă fază în mai multe ţări pentru aprobarea finală a vaccinului.
Scopul testelor care au început la spitalele din Spania este acela de a descoperi doza necesară şi stabilirea ritmului de administrare a vaccinului pentru crearea anticorpilor Covid-19.
Cum se face testarea vaccinului anti COVID-19
Voluntarii sunt separaţi în 10 grupuri care primesc doze mici, mijlocii sau mari. Anumite grupuri primesc un tratament placebo, în timp ce altele sunt vaccinate la un interval de una, doua sau trei luni.
„Vor fi incluşi 75 de voluntari în centrul nostru, dintre care 25 sunt cu vârste peste 65 de ani. Sunt un grup cu risc special pentru că oferă o reacţie imunologică puternică. Şi restul sunt 50 de voluntari de la 18 la 55 de ani. Toţi sunt subiecţi sănătoşi”, a spus Francisco Abad, şeful Serviciului de Farmacologie Clinică de la Spitalul La Princesa Madrid., notează Mediafax.
Voluntarii trebuie să îndeplinească o serie de proceduri.
„Stau o oră cu noi ca să fim siguri că nu există reacţii după injectarea vaccinului şi după o oră se duc acasă. Nu mai trebuie să vină la centru decât peste o săptămână”, a explicat Dolores Ochoa, cercetător principal la Spitalul La Princesa Madrid.
Testele de până acum, realizate pe primate, au arătat că vaccinul studiat de compania Janssen generează anticorpi capabili să apere plămânii de Covid-19.