Home » D:News » Barbados vrea să devină republică. Regina Elisabeta a II-a nu se va mai afla la conducerea acestui stat

Barbados vrea să devină republică. Regina Elisabeta a II-a nu se va mai afla la conducerea acestui stat

Regina Elisabeta a II-a alături de Ducele de Edinburgh și Sir Hugh Springer, guvernator general al Barbadosului.,soția sa Lady Springer și Angelita Sandiford la un dineu de stat în 1989. Credit foto: Profimedia
Publicat: 16.09.2020

Barbados și-a anunțat intenția de a o înlătura pe regina Elisabeta de la conducerea statului și de a deveni republică.

GALERIE FOTO

Regina Elisabeta a II-a se află la conducere Commonwealth-ului, care reunește Regatul Unit și alte 15 state, care de-a lungul timpului și-au obținut independența față de Imperiul Britanic. La fel ca și în cazul Regatului Unit, aceasta deține poziția de șef al statului, dar are un rol decorativ, puterea politică fiind concentrată în mâinile unui cancelar sau prim-ministru, în funcție de țară.

Barbados, un stat insular din Marea Caraibelor și Oceanul Atlantic, aflat în Arhipelagul Antilelor Mici și-a manifestat intenția de a o îndepărta pe regina Elisabeta de la conducerea sa și de a deveni, în schimb, o republică, notează BBC.

Depășirea trecutului colonial

„A sosit timpul să ne lăsăm pe deplin trecutul colonial în urmă”, a spus guvernul națiunii insulare din Caraibe. Executivul speră ca procesul să fie finalizat până în luna noiembrie a anului 2021, atunci când vor fi sărbătoriți 55 de ani de la independența Barbadosului față de Londra.

Mia Mottley, șefa executivului, a explicat faptul că concetățenii ei își doresc un șef de stat care să fie din Barbados. „Aceasta este declarația supremă de încredere în ceea ce suntem și ceea ce suntem capabili să realizăm”, a mai adăugat aceasta.

Palatul Buckingham a spus că aceasta este o chestiune care depinde guvernul și cetățenii din Barbados. O sursă de la Palat a spus că ideea îndepărtării reginei Elisabeta a II-a nu a apărut din senin și că a mai fost adusă în discuție de-a lungul timpului.

Declarația a făcut parte din Discursul Tronului, care prezintă politicile și programele guvernului înainte de o nouă sesiune parlamentară. În timp ce mesajul este citit de guvernatorul general, acesta este scris de premierul țării. Discursul a citat, de asemenea, un avertisment din partea lui Errol Barrow, primul cancelar al Barbadosului după câștigarea independenței, care a spus că țara nu ar trebui să rămână blocată în „premisele colonialismului”.

Barbados nu este prima fostă colonie britanică din Caraibe care vrea să devină republică. Guyana a făcut acest pas în 1970, la mai puțin de patru ani de la obținerea independenței față de Marea Britanie. Trinidad și Tobago au urmat exemplul în 1976, iar Dominica în 1978.

Citește și:

De ce regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu se sărbătoreşte niciodată de ziua ei?

Care este succesiunea la tronul Marii Britanii după Regina Elisabeta a II-a?

Legăturile Regelui Mihai cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Ce varsta are Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii… in presedinti americani? (FOTO)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Prima dovadă de gladiatori romani în luptă cu leii, descoperită în Marea Britanie
Prima dovadă de gladiatori romani în luptă cu leii, descoperită în Marea Britanie
Cine deține Vaticanul? Și… ce deține Vaticanul?
Cine deține Vaticanul? Și… ce deține Vaticanul?
Profeția antică a Papilor: următorul Suveran Pontif va anunța sfârșitul zilelor?
Profeția antică a Papilor: următorul Suveran Pontif va anunța sfârșitul zilelor?
Oamenii de știință spun că au găsit o culoare nouă nemaivazută până acum
Oamenii de știință spun că au găsit o culoare nouă nemaivazută până acum
Unele părți ale ADN-ului uman ar evolua mult mai repede decât credeau oamenii de știință
Unele părți ale ADN-ului uman ar evolua mult mai repede decât credeau oamenii de știință
Test de cultură generală. De ce simțim pe limbă picăturile de ochi?
Test de cultură generală. De ce simțim pe limbă picăturile de ochi?
Cele mai puternice explozii cosmice dezvăluie că cea mai mare structură din Univers este chiar mai mare decât se credea
Cele mai puternice explozii cosmice dezvăluie că cea mai mare structură din Univers este chiar mai mare decât se credea
DeepSeek ar fi transferat datele și mesajele utilizatorilor fără consimțământ
DeepSeek ar fi transferat datele și mesajele utilizatorilor fără consimțământ
Donald Trump este „frustrat” și nu mai are răbdare, avertizează Casa Albă
Donald Trump este „frustrat” și nu mai are răbdare, avertizează Casa Albă
Racheta chineză Shenzhou-20, lansată cu succes. La bord se află trei astronauți
Racheta chineză Shenzhou-20, lansată cu succes. La bord se află trei astronauți
166 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
166 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu național în memoria Papei Francisc
Sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu național în memoria Papei Francisc
Bazilica Sfântul Petru, deschisă noaptea pentru ca mii de oameni să îi aducă un ultim omagiu Papei Francisc
Bazilica Sfântul Petru, deschisă noaptea pentru ca mii de oameni să îi aducă un ultim omagiu Papei Francisc
Pentru prima dată în România, Inteligența Artificială și securitatea informatică devin specializări în universități
Pentru prima dată în România, Inteligența Artificială și securitatea informatică devin specializări în universități
Reacție nervoasă din partea lui Donald Trump după atacurile de la Kiev
Reacție nervoasă din partea lui Donald Trump după atacurile de la Kiev
Comorile găsite în Thetford, Anglia, arată că orașul a fost păgân până în secolul al V-lea
Comorile găsite în Thetford, Anglia, arată că orașul a fost păgân până în secolul al V-lea
Succesorul Telescopului James Webb, amenințat de Trump, deși este deja construit
Succesorul Telescopului James Webb, amenințat de Trump, deși este deja construit
Există lichid pe Titan, cea mai mare lună a lui Saturn. Dar ceva îi nedumerește pe oamenii de știință!
Există lichid pe Titan, cea mai mare lună a lui Saturn. Dar ceva îi nedumerește pe oamenii de știință!