Câți oameni au donat sânge în campania inițiată de UNTOLD și Neversea
Peste 1.450 de persoane au donat sânge prin campania Blood Network, lansată de organizatorii festivalurilor UNTOLD și Neversea, iar alte zeci de pacienți vindecați de COVID au donat plasmă.
Organizatorii celor două festivaluri anunță că în cadrul campaniei Blood Network s-au colectat peste 650 litri de sânge, care au salvat peste 4.300 de bolnavi din toată țara.
Campania de donare de sânge inițiată de UNTOLD și Neversea s-a desfășurat în perioada 8 august și 13 septembrie, în centrele de transfuzii din țară, iar în centrele de transfuzii din 10 orașe a fost prezentă și caravana mobilă Blood Network.
Ce au primit cei care au donat sânge în zilele de week-end și s-au înscris în rețeaua ,,Și eu Donez”
Fanii care au donat sânge în timpul săptămânii au primit, la alegere, un voucher valoric de 10 euro, pentru achiziționarea unui abonament la UNTOLD 2021, sau un voucher valoric de 20 de euro, pentru achiziționarea unui abonament la Neversea 2021.
Cei care au donat sânge în zilele de week-end și s-au înscris în rețeaua ,,Și eu Donez” au primit, la alegere, un bilet de o zi la UNTOLD 2021 sau Neversea 2021 și un voucher de cumpărături de 100 de lei, din partea unui lanț de supermarket-uri.
Pacienții vindecați de COVID-19 care au donat plasmă au primit un bilet de o zi la UNTOLD 2021 sau Neversea 2021 și un voucher de cumpărături de 100 de lei.
Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România
Blood Network este cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România și de-a lungul celor 6 ediții a mobilizat mii de oameni din toată țara să facă o faptă bună, potrivit Mediafax.
În acest an, caravana mobilă s-a extins în 10 orașe: Cluj-Napoca, București, Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș, Brașov, Ploiești, Sibiu, Iași și Craiova, iar în Capitală a fost prezentă de două ori, datorită cererii foarte mare de sânge.