Sputnik V, vaccinul produs de Rusia împotriva COVID-19, a fost lansat în circuit public
Rusia anunță lansarea, de astăzi, în circuit public, a propriului vaccin anti-COVID-19, care înseamnă de fapt vaccinarea a 40.000 de voluntari din grupele de risc reprezentate de medici și cadre didactice.
Deşi e primul vaccin aprobat din lume, aceasta este o etapă necesară a testării, care ar putea dura cel puțin o jumătate de an, potrivit directorului științific al institutului care l-a dezvoltat.
Vaccinul produce anticorpi și nu are efecte nocive
Corespondenţă de la Moscova – Reporter: Alexandr Beleavschi – Vaccinarea voluntarilor se înscrie în faza postomologare, a treia, a testelor clinice, după ce, conform specialiștilor ruşi, primele două faze au demonstrat că vaccinul produce anticorpi și nu are efecte nocive, deși este contraindicat anumitor categorii de persoane.
La Moscova, unde s-au înscris deja 25.000 de voluntari, au fost desemnate în acest scop nouă clinici, iar de săptămâna viitoare, vaccinul, produs deocamdată în cantități reduse, va fi furnizat și în regiuni.
Elevii nu vor fi vaccinați împotriva coronavirusului
La rândul lui, Ministerul rus al Învățământului a anunțat că în acest an școlar elevii nu vor fi vaccinați împotriva coronavirusului, recomandând, în același timp, în mod insistent, vaccinarea împotriva gripelor sezoniere, informează Rador.
Vaccinul „Sputnik V”, realizat de Centrul „Nikolay Gamaleya”, este primul vaccin anti-COVID-19 din lume, omologat oficial. După omologarea acestuia, luna trecută, în Rusia s-au vaccinat deja o serie de personalități publice, între care câțiva membri ai Guvernului și una dintre fiicele președintelui Vladimir Putin.