Vânzarea de plante și semințe străine în Statele Unite, prin intermediul Amazon, a fost interzisă. Decizia a fost luată după ce mulți oameni au primit pachete cu semințe misterioase, pe care nu le-au comandat.
Pachețelele cu semințe aveau ștampilă poștală de China și au fost livrate în întreaga lume. Autoritățile din SUA au demarat investigații deoarece pachețelele cu aceste semințe au fost etichetate ca fiind bijuterii sau jucării.
Din iulie, în aproape toate statele SUA, cetățenii au raportat că au primit semințe pe care nu le-au comandat. Când autăritățile din SUA le-au întrebat pe cele din China despre această situație, oficialii de la Beijing au transmis că timbrele și ștampilele poștale nu erau autentice.
Amazon a stabilit, din 3 septembrie, un ghid care permite vânzarea semințelor doar de către firmele din SUA, nu și de către cei care nu au rezidență în State. De asemenea, grădinarii au fost avertizați să nu planteze aceste semințe venite în pachetele misterioase.
Amazon a transmis că încălcarea noilor reguli de vânzare online va duce la eliminarea contului vânzătorului, notează Science Times.
Potrivit Departamentului Agriculturii al SUA, plantele și semințele respective pot fi specii invazive sau pot dăuna grădinilor și fermelor.
Autoritățile din SUA suspectează că pachetele cu semințe misterioase fac parte dintr-o înșelătorie internațională de tip „periere” a site-urile de vânzări online, pentru a obține recenzii pozitive și pentru a spori legitimitatea vânzătorului. În urma analizelor efectuate asupra semințelor, au fost identificate aproape 14 specii de plante, printre care trandafiri, lavandă și mentă.
Nu doar în SUA au ajuns aceste pachete cu semințe misterioase, ci și în țări din Europa, unde au fost lansate avertismente în acest sens. În Scoția, autoritățile locale au transmis luna trecută că plantarea semințelor poate deteriora ecosistemul.
Pachetele nu trebuie deschise, iar semințele nu trebuie plantate sau transformate în compost deoarece „ar putea transporta dăunători sau boli ale plantelor care prezintă un risc pentru floră și pentru mediu”, a transmis Gerry Saddler, șeful serviciului fitosanitar din Scoția.
Acest lucru este valabil chiar dacă speciile de plante din respectivele semințe au fost identificate și ar putea părea nepericuloase. Potrivit lui Jenny Park, de la Patrimoniul Natural Scoțian, Rododendronul și Brânca ursului au fost introduse în Scoția ca plante de grădină cu ani în urmă, însă au avut efecte negative asupra pădurilor native sau de-a lungul malurilor râurilor, amenințând biodiversitatea locală.
În plus, oamenii sunt avertizați să nu deschidă niciunul dintre pachetele cu semințe din cauza posibilelor urme de pesticide dăunătoare. Amazon nu a confirmat încă dacă își va extinde noua politică de vânzare online a semințelor și în alte țări.
Rezerva mondială din Svalbard a primit 60.000 de noi mostre de seminţe
Triburile amerindiene au donat în premieră seminţe pentru rezerva mondială din Svalbard
Invenţii ale studenţilor USAMV: Pâine cu făină din seminţe de urzici şi pesto de urzici