Proprietarii unui iaht care valorează 41 de milioane de dolari au fost amendați cu 100.000 de dolari după ce nava a distrus, cu ancora, o parte dintr-un recif de corali.
Incidentul s-a petrecut în Kailua Bay din Hawaii, în 2018. Amenda a fost anunțată acum de Department of Land and Natural Resources (DLNR) din SUA, transmite Business Insider.
Ambarcațiunea de lux aparține companiei Formosa Wealth Management Group. Banii din amendă vor fi folosiți pentru restaurarea altor recife de corali din Hawaii.
Compania a scos, între timp, iahtul la vânzare.
În timpul incidentului din octombrie 2018, nava Formosa a distrus, cu ancora, 431 de colonii de corali, pe o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați.
Trimiterea în instanță a proprietarilor iahtului s-a dovedit a fi dificilă, deoarece acesta navighează sub un steag străin, pentru a evita plata taxelor în SUA.
Din fericire, cercetătorii au intervenit pentru a remedia situația, cel puțin parțial. Scafandrii au repoziționat mai mult de 50 de mari colonii de corali în zona afectată.
Coralii sunt esențiali pentru echilibrul ecosistemelor marine. Potrivit unor estimări, recifurile generează miliarde de dolari în servicii economice și de mediu. Aceste structuri protejează coastele, ajută la înmulțirea vietăților marine folosite ca hrană de oameni și sunt atracții turistice importante.
Avertisment dramatic: Recifele de corali vor dispărea în următorii 80 de ani
Recif de corali, extrem de rar, descoperit în Mediterana
Declinul Marii Bariere de Corali este dramatic. ”Nu a mai rămas nimic care să refacă reciful”
Un grup de cercetători a descoperit metoda de salvare a recifurilor de corali: uciderea şobolanilor