Submarin galben construit din materiale reciclabile de doi fani Beatles
Doi fani ai trupei britanice Beatles au construit un submarin galben din materiale reciclabile.
Keith şi Jen, un cuplu din Noua Zeelandă, au dus reciclarea la un cu totul alt nivel.
Cei doi au strâns resturi de la un siloz, cupole de la antene radar, placaj de la cutii de transport, chiar şi o cadă de spa şi au construit un submarin galben.
De altfel, şi Keith şi Jen sunt mari fani Beatles, dar temele încorporate în submarinul lor nu sunt numai despre Beatles ci sunt referinţe şi la războiul rece sau la celebrele submarine germane U – Boot.
O casă confortabilă în submarin
Submarinul nu este pentru scufundări, dar poate fi o casă confortabilă. Are o mică bucătărie, o baie cu duş şi chiar o zonă de lounge cu o canapea de piele.
Comandantul submarinului este John Lennon, un manechin pe care Keith l-a dotat cu tot ce trebuie ca să semene cu originalul, potrivit Mediafax.
Keith spune că originea sa l-a ajutat să termine proiectul.
”Cred că e vorba de originea mea scoţiană, nu-mi place să risipesc nimic, aveam o mulţime de lucruri adunate. O antenă de microunde, o antenă parabolică sub submarin şi o alta în faţă, o baie de spa deasupra, corpul unui siloz, un ventilator în spate, componente de panouri solare sau de antene de satelit, care zăceau pe aici”, a spus Keith, constructorul submarinului.