O mașină cu hidrogen a obținut o autonomie de peste 1.500 de kilometri

23 08. 2020, 16:00

Hyperion XP-1 este alimentată de celule cu hidrogen și poate să atingă o viteză maximă de 350 km/h.

GALERIE FOTO

Compania de tehnologie Hyperion, din California, a prezentat recent Hyperion XP-1, un automobil alimentat cu celule pe bază de hidrogen, cu o autonomie de peste 1.500 de kilometri și o viteză maximă de 350 km/h. Testele pe pistă au arătat că poate ajunge de la 0 la 100 km/h în doar 2,2 secunde, notează Futurism.

Oficialii companiei explică faptul că se mândresc cu performanțele obținute de către acest automobil, dar adaugă faptul că speră ca astfel să devină un competitor al Tesla și să atragă atenția publicului asupra mașinilor alimentate cu celule de hidrogen.

O mașină care spune o poveste

Angelo Kafantaris, CEO-ul Hyperion, explică faptul că există o mulțime de producători auto și că se diferențiază de aceștia prin povestea lor. Mai exact, el explică că Hyperion este o companie electrică care a construit o mașină pentru a spune o poveste.

În loc să se bazeze pe pachete de baterii cu ioni de litiu extrem de grele, XP-1 generează energie din rezervoarele mari de hidrogen care alimentează două motoare electrice puternice. Greutate mai mică a mașinii oferă mai multă putere și o autonomie mai lungă.

În afară de modul în care este generat în prezent, aproximativ 95 la sută din totalul hidrogenului este produs din refolosirea gazelor naturale, hidrogenul este, de asemenea, extrem de ecologic și poate fi folosit ca sursă de combustibil. Produsul secundare al arderii hidrogenului este reprezentat de către apă și nu de gaze cu efect de seră.

Kafantaris mai adaugă faptul că producerea hidrogenului necesar acestei mașini se dovedește a fi un proces mai simplu și „verde” față de cel al producerii bateriilor necesare mașinilor electrice. Din nefericire, stațiile de reîncărcare cu hidrogen din SUA sunt extrem de puține și, din  această cauză, Hyperion vrea să își dezvolte singur o astfel de rețea.

Citește și:

În viitor am putea alimenta maşina o dată la 100 de ani. Ce este thoriu, combustibilul viitorului

Armata Statelor Unite ale Americii testează cea mai puternică maşină de teren

Un automobil alimentat cu hidrogen a doborât recordul mondial pentru cea mai lungă călătorie – VIDEO

Swatch a conceput un automobil alimentat exclusiv cu hidrogen şi oxigen