O companie israeliană lucrează la cea mai scumpă mască din lume. Cât va costa

16 08. 2020, 12:00

O companie israeliană lucrează la cea mai scumpă mască din lume: 1.5 milioane de dolari. Masca e decorată cu 3.600 de diamante din aur alb şi negru, iar accesoriul are filtre de înaltă protecţie N99.

Măştile colorate şi cu diferite modele sunt în căutare, dar un businessman chinez care locuieşte în America merge la cu totul alt nivel: a vrut cea mai scumpă mască din lume, care costă 1.5 milioane de dolari.

Accesoriul e decorat cu nu mai puţin de 3.600 de diamante albe şi negre, aur de 18 karate.

Compania israeliană care îndeplineşte dorinţa omului de afaceri are termen pentru a o finaliza până la finalul anului.

„Personal, nu aş purta o astfel de mască. Nu poţi cumpăra orice cu banii, dar dacă îţi pot cumpăra o mască foarte scumpă COVID-19, iar omul vrea să o poarte şi să primească atenţie, ar trebui să fie fericit cu asta”, spune Isaac Levy, designer şi deţinător al companiei.

Vă recomandăm să citiți și:

Cât de mult ne protejează masca artizanală făcută acasă. Explicația unui medic român

De ce masca refolosită nu protejează împotriva coronavirusului aşa cum ar trebui

Mască ieftină şi reutilizabilă, la fel de eficientă ca modelul N95, creată de inginerii de la MIT

Europa sufocată de mască. Ce măsuri au luat statele europene împotriva COVID-19