Toți românii care au avut COVID-19 vor putea dona plasmă
Toate persoanele care au avut COVID-19, fie că au stat sau nu internate în spital, vor putea dona plasmă, după ce Ministerul Sănătății (MS) a stabilit noi condiții pentru donarea de sânge total sau plasmă.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat Ordinul privind modificarea Anexei la Ordinul nr. 654/2020 privind aprobarea Metodologiei pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI.
Documentul a fost elaborat în urma consultării specialiștilor din Comisia de anestezie şi terapie intensivă, Comisia de transfuzii și Institutul Național de Hematologie Transfuzională ”Prof. Dr. C. T. Nicolau”.
Actul normativ conține modificări referitoare la selecția potenţialilor donatori de sânge total/plasmă care vor putea fi aleși dintre persoanele ce pot dovedi istoricul de infecție cu SARS CoV-2 și dispariția riscului de transmitere a bolii, fără să se mai aplice cerința că aceștia să fi fost internați în prealabil în spital.
De asemenea, au fost modificate cerințele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19 precum și lista documentelor solicitate, având în vedere necesitatea armonizării legislației în vigoare. De exemplu, a fost eliminat criteriul de eligibilitate care solicita ca donatorul să prezinte 2 teste RT-PCT negative.
Criteriile pe care trebuie să le îndeplinești dacă vrei să donezi plasmă
Astfel, cerințele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19 vor fi:
- semnarea consimţământului informat pentru intrarea în procedura de selecţie în vederea donării de plasmă prin plasmafereză şi/sau sânge total şi pentru transmiterea codificată a datelor privind donarea în baza de date naţională şi europeană;
- prezentarea documentelor care să ateste istoricul de infectie cu SARS-CoV-2, respectiv încetarea riscului de transmitere a bolii.
- încadrarea în toate criteriile standard pentru donarea de sânge total sau plasmă, conform legislaţiei naţionale;
- intervalul între 2 donări de plasmă succesive este de cel puțin 14 zile.
Modificările urmăresc creșterea numărului persoanelor vindecate COVID-19 care pot să doneze sânge/plasmă, precum și a numărului pacienților critici din ATI care pot să primească plasmă.
Cum se face recoltarea
Recoltarea se va realiza cu respectarea standardelor actuale din legislația națională în domeniul transfuziei sanguine pentru colectarea, testarea, prelucrarea, stocarea și distribuirea sângelui și a componentelor sanguine, respectând totodată principiului donării voluntare neremunerate și ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distributia si utilizarea monitorizata a plasmei provenite de la persoane vindecate de COVID-19 pentru tratamentul COVID-19.
Plasma se va administra doar pacienților critici infectati, cu vârsta de cel putin 18 ani, care sunt de acord cu administrarea de plasma convalescenta COVID-19 prin semnarea consimțământului informat și care îndeplinesc o serie de criterii specifice.
Conform datelor INHT, până în prezent au fost înregistrați peste 490 donatori, iar centrele de transfuzie sanguină au distribuit către spitale un număr de 463 unități de plasmă de la donatori vindecați de Covid 19.