Momentul în care un robot de 18 metri face primii pași
Un robot de 18 metri a fost filmat când a făcut primii pași. Nu este vorba de vreun personaj de film din Pacific Rim, ci de un robot construit de o firmă din Japonia.
Proiectat după popularul robot Gundam din mai multe seriale TV, acesta este de departe cel mai mare robot creat vreodată. Videoclipul care a fost văzut de peste două milioane de oameni arată cum robotul masiv, construit de Gundam Factory Yokohama din Japonia, își ridică și coboară picioarele. Prezentarea oficială a lui ar trebui să aibă loc în octombrie 2020, însă evenimentul ar putea fi amânat din cauza pandemiei de coronavirus.
Pe filmare se pot vedea și doi oameni într-o macara care se apropie de robot înainte ca el să se miște. Acesta pare a fi un test preliminar, fără ca robotul să aibă greutăți puse pe picioare. De asemenea, îi lipsește capul. Filmarea este accelerată, astfel că nu se știe cât a durat ca robotul să ridice sau coboare picioarele.
Care este scopul robotului de 25 de tone
Gundam Factory Yokohama lucrează la robot încă din ianuarie. Scopul japonezilor este ca, în momentul prezentării oficiale, robotul care cântărește 25 de tone să poată să meargă pe jos 60 de metri.
Popular Mechanics notează că robotul va avea mâini cu degete articulate, 24 de grade de libertate, ceea ce înseamnă că va putea merge, și capacitatea de a-și susține greutatea de 25 de tone. Toate acestea înseamnă noi recorduri pentru robotica din Japonia. Mâna va măsura doi metri de la vârful metalic al degetului și până la încheietură.
În prezent, robotul se află la sud de Tokyo, în Portul Yokohama, unde va rămâne un an.
Jun Narita, șeful proiectului, a afirmat că au fost atenți la tipurile de materiale și motoare folosite la construcția lui deoarece o mână ar putea cântări până la 600 de kilograme.
Vă recomandăm să citiți și:
NASA va trimite un robot să verifice exteriorul ISS
CubeRovers, roboții care ar putea revoluționa explorarea selenară
Erica, primul robot umanoid distribuit în rolul principal într-un film la Hollywood