Rusia vrea să își retragă submarinele radioactive și reactoarele din apele din Arctica
Corporația de energie atomică a Rusiei are de gând să retragă cele mai periculoase obiecte radioactive din apele din Arctica.
Agenția de presă de stat a Rusiei, TASS, relatează că cele șase obiecte cele mai radioactive vor înlăturate de pe fundul mării în următorii opt ani.
Printre obiecte se numără părțile scufundate ale unui spărgător de gheață, reactoare cu combustibil nuclear uzat și submarine nucleare, potrivit TASS.
Aproximativ 18.000 de obiecte radioactive se află în apele din Arctica
Un comunicat de presă arată că Rosatom a citat un studiu sponsorizat de Comisia Europeană, care a dezvăluit că în jur de 18.000 de obiecte radioactive se află în apele Mărilor Barents și Kara.
„Șase dintre acestea, anume reactoarele de la submarinele K-11, K-19 și K-140, două submarine K-27 și K-159, precum și combustibilul uzat de la un reactor al unui spărgător de gheață Lenin, conțin peste 90% din radioactivitatea totală a obiectelor”, a explicat Rosatom.
„Un proiect complex, unic și fără precedent”
„Considerăm că până și probabilitatea extrem de mică a scurgerii acestor materiale radioactive este un risc inacceptabil pentru ecosistemele din Arctica. Așadar, înlăturarea acestor obiecte este necesară, inclusiv a submarinelor K-27 și K-159. Extragerea celor șase obiecte, transportarea în siguranță și pregătirea pentru depozitarea pe termen lung va dura cel puțin opt ani”, a mai spus Rosatom, potrivit Fox News.
„Acesta este un proiect complex, unic și fără precedent. Va necesita eforturile reunite ale multor organizații din Rusia astfel încât să obținem informații privind nivelurile de radioactivitate, tipul de echipamente necesare și nevoile de transport, printre altele. Siguranța este prioritatea noastră principală, așa că factorul care determină cronologia proiectului este nevoia de a reduce riscul asupra angajaților, populației din împrejurimi și a mediului”, a mai adăugat compania din Rusia.
Costul proiectului ar ajunge la 278 de milioane de euro.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Noi „chimicale eterne” au fost descoperite în apele din Arctica pentru prima dată
Rusia a anunțat că este pe cale să aprobe vaccinul împotriva COVID-19. Cine vor primii vaccinați
Execuţia ruşinoasă care a încheiat domnia ultimului ţar al Rusiei