Tesla ar putea produce Cybertruck pentru Europa, într-o versiune mai mică

07 08. 2020, 17:30

Elon Musk a anunțat că este „foarte probabil” ca Tesla, compania sa de mașini electrice, să producă pentru piața europeană o versiune mai mică a mult așteptatei autoutilitare Cybertruck.

Întrebat pe Twitter dacă va exista o versiune mai mică pentru UE, directorul executiv al Tesla, Elon Musk, a răspuns că „este foarte probabil pe drum”, potrivit Futurism.

Un utilizator de Twitter a sugerat că „reducerea lățimii este mai importantă decât reducerea lungimii, cel puțin atunci când vine vorba de orașe”, iar Musk i-a răspuns că afirmația lui este „adevărată”.

Anunțul vine după ce Tesla a decis, în mai, să nu micșoreze cu 3% Cybertruck, după ce Musk s-a consultat cu designerul șef Franz von Holzhausen.

Încă nu se știe cât de mare va fi Cybertruck-ul pentru piața din Europa, dincolo de faptul că nu există informații concrete despre apariția pe șoselele din SUA ale unei astfel de autoutilitare full-electrice.

De ce va încerca Musk să micșoreze Cybertruck pentru Europa

Ceea ce este clar este că piața americană a vânzărilor de camioane este mică în Europa. Fără o piață majoră, Tesla va încerca să reducă dimensiunile Cybertruck pentru piața UE.

Până acum, peste 200.000 de persoane s-au înscris pentru a-și rezerva un Cybertruck, potrivit lui Musk, un număr care se poate modifica dar care arată un interes pentru un astfel de vehicul în SUA.

La evenimentul de lansare  a Cybertruck, desfășurat în noiembrie 2019 în Los Angeles, directorul executiv al Tesla a declarat că autoutilitara, care arată ca un veritabil vehicul blindat, va avea un preţ de pornire de 39.900 de dolari şi o autonomie maximă de 400 de kilometri. Varianta mai scumpă, de 69.900 de dolari, va avea o autonomie de peste 800 de kilometri. Musk a mai anunțat atunci că producţia de linie era preconizată să înceapă la sfârşitul anului 2021.

Vă recomandăm să citiți și:

Justiția germană: ”Autopilotul” de la Tesla reprezintă reclamă falsă

Ce simbolizează, de fapt, logoul companiei Tesla. Explicaţia oferită chiar de Elon Musk

General Motors lansează un Hummer electric care să rivalizeze cu Cybertruck

Cybertruck ar putea să ajungă pe Marte