Realme V5, telefonul accesibil care integrează tehnologia 5G
Realme, brandul de buget de la BBK Electronics, a anunțat în China un telefon care credeam că este imposibil de construit în 2020. În timp ce multe companii se plâng de costurile de integrare a tehnologiei 5G în modelele lor actuale, variante cu 100 sau 200 euro mai scumpe din cauza noilor componente, Realme V5 oferă toate acestea și alte avantaje la un preț de aproximativ 250 de euro. Partea cea mai bună este că telefonul va veni și în Europa.
Realme V5 ar putea fi cel mai ieftin smartphone 5G din Europa
Realme V5 5G este un nou smartphone de buget de la brandul „frate” cu Oppo. Acesta oferă multe dintre capabilitățile considerate până nu de mult „premium”, însă face asta la un preț redus. Se pare că la baza acestui cost de producție scăzut stă însă un nou chipset de la MediaTek: modelul Dimensity 720, echipat cu un modem 5G cu capabilități sub-6GHz. Pe lângă acesta, la un preț atât de mic primești și un ecran de 6,5” perforat, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 90 Hz.
Deja restul configurației nici nu ar trebui să mai conteze pentru unii, dar Realme V5 nu se oprește aici. Vine în configurații 6+64 sau 6+128 GB (format UFS 2.1), integrează slot microSD, are baterie de 5.000 mAh cu încărcare rapidă la 30W (prin tehnologia proprietară SuperDart) și integrează chiar și un jack pentru căști.
La capitolul camere însă, Realme V5 nu este tocmai impresionant. Acesta adoptă un sistem extrem de comun în ultima perioadă. Vine cu 16 megapixeli pe partea din față și un modul cu patru camere pe partea din spate: 48 megapixeli pentru camera principală, 8 megapixeli pentru camera ultra-wide, o cameră macro de 2 megapixeli și o cameră de profunzime de 2 megapixeli.
Citește continuarea pe Go4it!
Căștile wireless încorporate în smartphone, noul brevet al Xiaomi
Huawei a depășit Samsung și a devenit cel mai mare vânzător de smartphone-uri
BadPower, un hack care pune în pericol smartphone-urile
O nouă fotografie oferă noi detalii despre interiorul smartphone-ului OnePlus Nord