Rusia își prezintă forța aviatică în timpul aniversărilor militare. Ce au făcut avioanele Iliușin Il-76 la Moscova
Patru avioane de transport Iliușin Il-76 au survolat Moscova cu ocazia aniversării trupelor aeriene.
Rusia investește foarte mult în echipamentele militare ale armatei sale, aceasta fiind o formă de asigurare a securității. Pentru a-și manifesta această forță armată, liderii politici și militari ruși apelează adesea la parade.
Adesea putem vedea avioanele și elicopterele de atac rusești în timpul diferitelor ocazii, acestea oferind un spectacol impresionant. De data aceasta, cu ocazia aniversării forțelor aeriene, fiind înființate în 1930, a fost decisă prezentarea a patru avioane de transport Iliușin Il-76, acestea având codul NATO: Candid, notează The Drive.
Forțele aeriene rusești sunt recunoscute pentru mobilitatea lor, folosind un număr mare de vehicule special concepute pentru transportul aerian, ca atare, sunt complet mecanizate și au, în mod obișnuit, mai mult armament greu decât majoritatea forțelor aeriene contemporane.
Un zbor care marchează 90 de ani de existență
Cel patru avioane au decolat de la baza aeriană Migalovo, aflată în regiunea Tver, la aproximativ 160 de kilometri și la un anumit moment din timpul prezentării au aruncat o serie de momeli infraroșii. În condiții de luptă, aceste sunt folosite pentru a dezorienta armele cu sistem de ghidaj bazat pe căldură. Totuși, în cazul paradelor acestea oferă un joc de lumini spectaculos.
La bordul avioanelor s-au aflat și 126 de parașutiști, aceștia aruncându-se de la bord prin coada și prin lateralelor, demonstrând capabilitățile acestora.
Avioanele Iliușin Il-76 au fost create de laboratoarele de proiectare cu același nume în anul 1967 și inițial ar fi trebuit să servească drept parte a flotei comerciale. Totuși, capacitatea de transport a unor cantități mari de materiale în zone izolate a făcut ca aceste avioane să fie integrate rapid în eforturile militare.
Capacitatea de transport de aproximativ 40 de tone de-a lungul a peste 5.000 de kilometri face ca Iliușin Il-76 să fie folosite pentru o gamă largă de sarcini. Pornind de la transportul trupelor și al echipamentelor militare și ajungând chiar și la transportarea combustibilului pentru alimentarea în timpul zborului. În unele misiuni militare a fost folosit ca centru de comandă.
Citește și:
Rusia vrea să trimită cosmonauţi pe Lună în următorii 10 ani
Federaţia Rusă este primul stat care are o armă hipersonică operaţională