Elon Musk, șeful Tesla și al SpaceX, conduce, cum era de așteptat, o mașină produsă de compania auto pe care a cofondat-o.
Automobilul este un Tesla Model S cu o culoare specială, realizată, cel mai probabil, într-o nouă vopsitorie avansată a companiei auto. Constructorul instalează una la noua sa fabrică din Europa.
„Giga Berlin va avea cea mai avansată vopsitorie, cu mai multe straturi de culori splendide care se schimbă o dată cu curbele mașinii”, a declarat Musk.
Un vehicul cu o astfel de culoare, numită „deep crimson”, a fost văzut pe unul dintre locurile de parcare ale managerilor de la Tesla. Automobilul îi aparține, cel mai probabil, lui Musk.
În ultimii ani, Tesla a redus numărul de culori disponibile pentru vehiculele sale pentru a accelera producția și simplifica serviciile de service. Constructorul auto american are în continuare multe probleme de fiabilitate, dar pe piața de automobile electrice are un avans tehnologic de câțiva ani comparativ cu producătorii auto tradiționali.
Justiția germană: ”Autopilotul” de la Tesla reprezintă reclamă falsă
Elon Musk susține că Tesla e pe cale să creeze mașini complet autonome
Tesla a depășit Toyota. Compania lui Elon Musk a devenit cel mai valoros producător auto din lume
Tesla lucrează la o baterie care va mări considerabil autonomia modelelor sale