Angajaţii Google vor lucra de acasă până în iulie 2021, iar cei din echipa Microsoft se vor putea întoarce la birou în toamna anului curent. Facebook, în schimb, plănuieşte să facă din „Work from home” e regulă: în următorii zece ani, aproape jumătate din angajaţi vor lucra doar de acasă.
Coronavirusul a schimbat normalitatea în care trăim şi i-a trimis pe mulţi să lucreze de acasă.
Angajaţii Google, de exemplu, se vor întoarce la birou în iulie 2021, relatează The Wall Street Journal.
Astfel, gigantul este prima corporaţie americană care prelungeşte metoda de lucru „Work from home” pentru aproximativ 200.000 de angajaţi, până anul viitor.
Directorul executiv al companiei a luat această decizie săptămâna trecută după lungi dezbateri cu mai mulţi oficiali ai grupului.
„Ştiu că nu a fost uşor şi nu va fi. Sper ca această schimbare să vă ofere flexibilitatea de care aveţi nevoie pentru a stabili un echilibru între muncă şi viaţa personală pe parcursul următoarelor 12 luni”, le-a scris directorul executiv angajaţilor.
Google este singura companie din Silicon Valley care îşi ţine anagajaţii acasă un an.
La Microsoft, oamenii au fost anunţaţi că se vor întoarce în birourile din New York în toamna anului curent.
În cazul angajaţilor de la Facebook, Zuckerberg plănuieşte ca aceştia să lucreze de acasă în următorii 10 ani. O mişcare inedită din partea gigantului, dar mult mai eficientă, spune Zuckerberg, potrivit Mediafax.
Trecerea de la birou la „Work from home” se va realiza treptat, spune CEO-ul companiei, astfel încât, în 10 ani, aproape jumătate din angajaţii companiei vor lucra doar de acasă.