Este posibil să te reinfectezi cu noul coronavirus? Ce spun experții
Reinfectarea cu noul coronavirus este improbabilă, afirmă specialişti citaţi de cotidianul The New York Times, explicând că, în cazurile reapariţiei rezultatelor pozitive la teste, este vorba de aceeaşi boală, care nu se vindecase total.
Relatările sunt alarmante. O femeie din Los Angeles părea că se vindecase de Covid-19, dar, după câteva săptămâni, starea i s-a înrăutăţit şi iar rezultatele analizelor au apărut din nou pozitive. Un medic din New Jersey a susţinut că unii pacienţi s-au reinfectat cu noul coronavirus. Iar alt doctor a afirmat că unii oameni se confruntă cu recidivarea bolii, într-o formă mult mai severă.
Aceste relatări generează stări de anxietate pentru unii oameni, care se tem că vor avea din nou Covid-19, vor avea simptome grave şi nu îşi vor mai reveni niciodată din coşmarul pandemiei. Aceste informaţii alimentează temerile că nu vor putea atinge imunitatea comunitară – situaţia finală, în care virusul nu va mai putea găsi suficiente victime pentru a mai reprezenta o ameninţare letală.
Noul coronavirus se comportă la fel ca multe altele
Însă relatările sunt doar informaţii fără dovezi despre reinfectare, potrivit experţilor care cercetează virusurile. „Nu am auzit de vreun caz în care acest lucru să fie demonstrat fără dubiu”, afirmă Marc Lipsitch, epidemiolog la Facultatea de Sănătate Publică T.H. Chan a Universităţii Harvard.
Alţi experţi oferă asigurări mai clare. Deşi se cunosc puţine lucruri despre coronavirus, la doar şapte luni de la începerea pandemiei, noul virus se comportă la fel ca multe altele, afirmă ei, exprimând încredere că imunitatea comunitară poate fi atinsă printr-un vaccin.
Scăderea anticorpilor este perfect normală
Poate fi posibil ca noul virus să afecteze de două ori aceeaşi persoană, dar este foarte improbabil ca acest lucru să se întâmple într-un interval scurt sau ca cineva să se simtă rău a doua oară, explică specialiştii. Mai probabil este ca unele persoane să aibă o infectare de lungă durată, cu manifestări la săptămâni sau chiar luni după expunerea iniţială, scrie Mediafax.
Persoanele infectate dezvoltă molecule imune numite anticorpi. Unii cercetători au constatat recent că nivelurile acestor anticorpi se diminuează în două-trei luni, cauzând o anumită stare de consternare. Dar scăderea anticorpilor este perfect normală după oprirea unei infecţii acute, explică dr. Michael Mina, imunolog la Universitatea Harvard.
Anticorpii nu sunt singura formă de apărare
Mulţi medici „se scarpină pe cap şi spun: «ce virus extraordinar de ciudat, care nu conduce la o imunitate robustă». Dar greşesc în totalitate. Exact aşa scrie în manualele de specialitate”, subliniază dr. Mina.
Anticorpii nu sunt singura formă de apărare împotriva agenţilor patogeni. Coronavirusul generează şi o apărare solidă prin celule imune care pot elimina virusul şi care amplifică protecţia în viitoarele lupte. Se ştie puţin despre cât rezistă aceste Celule T, cele care recunosc alte coronavirusuri şi ar putea dura toată viaţa, putând amplifica apărarea faţă de noi reinfectări. „Dacă se menţin aceste celule, mai ales dacă sunt menţinute în plămâni şi în sistemul respirator, atunci cred că pot face o treabă foarte bună în oprirea răspândirii unei infecţii”, afirmă Akiko Iwasaki, imunolog la Universitatea Yale.
Dinamica evoluţiei anticorpilor după infecţie
Unele studii sugerează că nivelul anticorpilor scade, dar ulterior se stabilizează. Un studiu efectuat pe aproape 20.000 de persoane publicat de MedRxiv pe 17 ulie arată că cei mai mulţi pacienţi au dezvoltat mulţi anticorpi, iar jumătate dintre ei încă au niveluri care pot elimina virusul. „Nu este nimic surprinzător din punct de vedere biologic”, spune Florian Krammer, imunolog la Facultatea de Medicină „Icahn Mount Sinai”.
Dr. Mina este de acord: „Este cunoscută dinamica evoluţiei anticorpilor după infecţie: ajung la niveluri foarte, foarte mari, iar apoi scad”.
Cercetătorii încearcă să afle cât durează protecţia imunitară
Cercetătorii urmăresc evoluţia maimuţelor infectate pentru a stabili cât durează protecţia imunitară. „Prin natura lor, studiile privind durabilitatea necesită mult timp. Atingem imunitate de fiecare dată prin vaccinuri care nu sunt perfecte. Foarte rar se întâmplă să avem vaccinuri care să fie eficiente sută la sută”, subliniază dr. Dan Barouch, virolog la Centrul medical Beth Israel Deaconess din Boston.
„Eu aş spune că reinfectarea este posibilă, dar improbabilă, s-ar putea întâmpla foarte rar”, subliniază dr. Angela Rasmussen, specialist în virologie la Universitatea Columbia din New York.