Cum scapi de aburirea ochelarilor atunci când porți masca de protecție împotriva COVID-19
Cu siguranță, masca de protecție poate fi incomodă și frustrantă, în special în cazul în care nu ești obișnuit să o porți. Oamenii care poartă ochelari de vedere, cei care cred că nu pot respire cum trebuie sau cei care poartă măști pentru perioade lungi de timp au de-a face cu anumite obstacole.
Însă, cei din linia întâi, cei care au folosit măști de protecție de foarte mult timp, au descoperit câteva trucuri care ar fi folositoare pentru toată lumea.
Ce ar trebui să fac dacă ochelarii mei se aburesc mereu?
Pentru persoanele care poartă ochelari, purtatul măștii poate provoca aburirea lentilelor. Pe măsură ce expiri, respirația caldă se deplasează prin partea de sus a măștii. Atunci când ajunge la lentilele reci, respirația se răcește, formând condens sau aburi.
Iată câteva trucuri pentru cei care s-au săturat să-și șteargă lentilele în timp ce poartă mască de protecție împotriva COVID-19.
1. Apă și săpun
Spală-ți ochelarii cu apă și săpun, apoi usucă-i cu ajutorul unei cârpe din microfibre. Acest tip de material este distribuit gratuit de fiecare date când cumperi o pereche de ochelari. De asemenea, poți cumpăra cârpe din microfibre de la cabinete de optometrie. Șervețelele faciale ar putea avea scame, ceea ce atrage umiditate. Săpunul reduce tensiunea superficială, astfel împiedicând aburii să rămână pe lentile.
2. Spumă pentru ras
Aplică un strat subțire de spumă pentru ras în interiorul ochelarilor, apoi șterge spuma ușor. Reziduurile de la spumă vor proteja lentilele și nu se vor mai forma aburi.
3. Spray împotriva ceții
Poți folosi astfel de soluții comerciale, însă trebuie să te asiguri că soluția este compatibilă cu tipul de lentile pe care le ai. Poți cumpăra un astfel de spray de pe internet sau de la cabinetele de optometrie.
4. Asigură-te că ai mulat masca de protecție pe nas, pentru a reduce golul dintre mască și piele. Prin acest loc aerul cald și umed poate ajunge la lentile.
5. Unii angajați medicali folosesc bandă adezivă special concepută pentru piele pe partea de sus a măștii. Astfel de produse pot fi cumpărate online sau de la farmacie.
6. Batistele ușor umezite pot fi împăturite și puse sub partea de sus a măștii pentru a împiedica aburirea lentilelor.
Din păcate, nu există un truc magic pentru a scăpa pentru totdeauna de aburirea lentilelor. Totuși, cea mai bună strategie este să te asiguri că aerul cald și umed nu are cum să scape și să ajungă la ochelari, scrie Science Alert.
Mă neliniștește purtatul măștii de protecție. Ce pot să fac?
Purtatul măștii de protecție te-ar putea face să te simți neliniștit sau ai putea să întâmpini probleme la respirație, în special în cazul nu ai mai purtat mască până acum.
Din fericire, nu există dovezi care arată că măștile de protecție scad nivelul de oxigen sau cresc nivelurile de dioxid de carbon din sânge în timpul activităților normale de zi cu zi. Totuși, dacă te simți agitat când porți mască, iată câteva sfaturi care te-ar putea ajuta.
Exersează acasă
Înainte să îți părăsești locuința, încearcă masca de protecție și obișnuiește-te cu ea. Respiră ușor, calm, inspiră mai lung și expiră în timp ce te concentrezi pe faptul că aerul ajunge în plămânii tăi.
Încearcă altă mască
Dacă tot consideri că îți este greu să respiri cu masca de protecție, încearcă un alt tip de mască sau folosește un design comercial. Își poți face propria mască chiar și acasă, folosind materiale la îndemână.
Ce pot face dacă mă dor urechile când port mască?
Dacă porți mască de protecție timp de mai multe ore, cel mai probabil urechile te vor durea pentru că pielea din spatele lor este deranjată de buclele măștii.
O soluție ar fi să porți o bentiță pe cap, cu doi nasturi cusuți exact în spatele urechilor. În loc să îți agăți masca de urechi, agață buclele de nasturi. Astfel, pielea nu va mai fi frecată și te vei simți mai comfortabil cu mască.
S-ar putea să fie nevoie de câteva încercări până te obișnuiești cu masca de protecție. Însă, după câteva experimente, ochelarii nu se vor mai aburi, urechile nu te vor mai durea și vei fi mai calm în timp ce porți masca împotriva noului coronavirus.
Purtatul măștii este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur de COVID-19.
Vă mai recomandăm să citiți și:
A fost găsit un nou tratament pentru COVID-19, însă e vechi de peste 100 de ani
Copiii pot transmite mai departe COVID-19
Șase forme ale bolii COVID-19 şi simptomele aferente, descoperite de cercetători britanici
Teste cu un potenţial medicament anti-COVID-19 pentru persoanele care nu sunt spitalizate