Cum este testată rezistența noului pod din Genova, la doi ani de la dezastrul care a ucis 43 de oameni
Mai multe camioane au fost conduse pe noul pod din Genova pentru a testa dacă este un înlocuitor sigur pentru podul Morandi, care s-a prăbușit în 2018 și a ucis 43 de oameni.
Testele au început duminică în nordul Italiei și vor dura până la șase zile. Camioanele se vor deplasa încet pe pod în grupuri pentru a permite platformei să se „așeze” din punct de vedere structural.
De asemenea, camioanele se vor deplasa pe părțile carosabile din nord și sud, cu viteze mici, pentru a testa capacitatea de „răsucire” a podului.
Prăbușirea podului din Genova din 2018
Testul final va presupune ca toate camioanele să frâneze în același timp pentru a testa abilitatea structurii de a susține greutăți mari pe plan orizontal.
Noul pod este conceput de arhitectul din Genova Renzo Piano și va fi inaugurat în august.
Vechiul pod din Genova s-a prăbușit la data de 14 august 2018, în timpul unei ploi torențiale, fiind plin cu autoturisme și camioane. Dezastrul a stârnit furie la nivel național, mare parte din critici fiind față de grupul de infrastructură Atlantia, care administra podul.
Plan național pentru a face podurile, autostrăzile și școlile mai sigure
Un băiat de șapte ani și părinții săi, care se aflau în vacanță și se deplasau spre Sardinia, s-au numărat printre victimele dezastrului, scrie Sky News.
Italia a lansat un plan național pentru a face podurile, autostrăzile și școlile mai sigure în urma incidentului.
Unele dintre familiile victimelor au boicotat funeraliile naționale, susținând că tragedia a fost cauzată de neglijență.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Podul istoric al României, testat cu preţul vieţii de creatorul lui
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă