Austria suspendă legăturile aeriene cu mai multe ţări, inclusiv România. Anunțul făcut de Tarom

15 07. 2020, 11:00

Autorităţile din Austria vor interzice, începând de joi, zborurile din zece ţări, inclusiv din România, în cadrul măsurilor de reducere a riscurilor de transmitere a coronavirusului, informează agenţia de presă APA.

Potrivit ordinului semnat de ministrul austriac al Sănătăţii, Rudolph Anschober, interdicţiile privind efectuarea curselor aeriene au fost extinse la 18 ţări începnd de joi, 16 iulie.

Pe lista interdicţiilor au fost incluse toate ţările din Balcanii de Vest, dar şi România, Bulgaria, Republica Moldova şi Egipt. Restricţiile vor fi în vigoare până cel puţin pe 31 iulie, potrivit Mediafax.

Ca efect al deciziei, compania aeriană Austrian Airlines va suspenda cursele aeriene spre şi dinspre Belgrad, Bucureşti, Cairo, Podgoriţa, Sarajevo, Sibiu, Skopje, Sofia, Tirana şi Varna.

Austria interzisese deja cursele aeriene spre şi dinspre Marea Britanie, Iran, Portugalia, Rusia, Suedia şi Ucraina.

În schimb, au fost suspendate restricţiile de zbor spre regiunea italiană Lombardia.

Tarom suspendă operarea zborurilor către/dinspre Austria, în perioada 16 iulie – 31 iulie

Ca urmare a restricțiilor impuse, Tarom suspendă operarea zborurilor către/dinspre Austria, în perioada 16 iulie – 31 iulie 2020 inclusiv, a anunțat compania aeriană.

Biletele pot fi reprogramate pentru date viitoare de călătorie, fără taxe de modificare sau pot fi rambursate, precizează Tarom.

Modificările se pot face în 12 luni de la data emiterii biletelor.

„Menționăm faptul că de la aceste restricții sunt exceptate anumite categorii de curse aeriene: cele considerate în interesul Republicii Austriece, precum şi cele care transportă mărfuri (curse cargo), bolnavii, cetăţeni austrieci repatriaţi, personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură și zborurile de repatriere (chartere speciale)”, mai precizează compania.

Zborurile către Viena din Sibiu, suspendate

Zborurile dintre Sibiu și Viena se suspendă până în 31 iulie, au transmis, marți, reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu, după ce statul austriac a actualizat lista cu țările cu risc de infectare cu SARS-CoV-2.

Reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu au transmis, marți, că în perioada 16 – 31 iulie, cursele aeriene regulate directe înspre și dinspre Austria operate de compania aeriană Austrian Airlines prin ruta Sibiu – Viena și retur, vor fi suspendate.

„Pasagerii ale căror călătorii programate în perioada pentru care sunt suspendate zborurile Sibiu – Viena și retur sunt rugați să contacteze reprezentanții companiei aeriene”, potrivit sursei citate.