Cine este noul subsecretar american al Apărării pentru Cercetare şi Inginerie
Preşedinţia SUA a anunțat numirea consilierului prezidenţial pentru Tehnologie, Michael Kratsios, în funcţia de subsecretar al Apărării pentru Cercetare şi Inginerie, informează agenţia de presă Reuters.
Un oficial de la Casa Albă a declarat că Michael Kratsios, consilierul pentru Tehnologie al preşedintelui Donald Trump, a fost numit subsecretar al Apărării pentru Cercetare şi Inginerie şi director pentru Tehnologie în cadrul Pentagonului.
Departamentul Apărării are cel mai mare buget dintre agenţiile guvernamentale federale din SUA, iar Michael Kratsios va fi responsabil de activităţile Agenţiei de Apărare Antirachetă, ale Agenţiei Proiectelor Avansate de Cercetare în domeniul Apărării (DARPA), ale Direcţiei de Inovaţie în domeniul Apărării, Agenţiei pentru Dezvoltare Spaţială şi Laboratorului Pentagonului.
Michael Kratsios, persoana potrivită pentru această funcţie
Pentagonul „caută o persoană cu experienţă în identificarea şi dezvoltarea de noi tehnologii, care să colaboreze strâns cu o gamă largă de parteneri din industrie. Credem că Michael Kratsios este persoana potrivită pentru această funcţie”, a declarat anterior Mark Esper, secretarul american al Apărării, potrivit Mediafax.
Pe 23 iunie, Pentagonul a anunţat că directorul pentru Tehnologie, Mike Griffin, şi adjuncta sa, Lisa Porter, demisionează din 10 iulie, pentru a înfiinţa propria companie.
Michael D. Griffin, numit în februarie 2018 în funcţia subsecretar al Apărării pentru cercetare şi inginerie, un departament al Pentagonului cu un buget anual de peste 17 miliarde de dolari, s-a remarcat drept un promotor la Washington al dezvoltării armelor hipersonice.
Vă recomandăm să citiți și:
Armata SUA a folosit un tun laser pentru a distruge o dronă
1950, anul în care Armata SUA a pierdut o armă nucleară