Companiile Virgin Galactic și Blue Origin ar putea trimite în curând oamenii de știință ai NASA în spațiu
NASA pregătește un program pentru a trimite și alți angajați, în special oameni de știință, în spațiu. Astfel de zboruri vor avea loc cel mai probabil cu ajutorul companiilor Blue Origin și Virgin Galatic.
Agenția americană a anunțat că a creat noul departament Suborbital Crew, sau SubC. Noua divizie este o ramură a programului deja existent Commercial Crew al NASA. Cu ajutorul acestuia, astronauții Bob Behnken și Doug Hurley au fost trimiși, în luna mai, pe Stația Spațială Internațională (ISS) la bordul rachetei Crew Dragon a companiei SpaceX.
Chiar dacă SubC este în faza incipientă fără un calendar concret, noul efort al NASA este semnificativ. Programul agenției americane intenționează să ne ducă mai aproape de comercializarea călătoriilor în spațiu.
NASA va alege cel mai probabil Virgin Galactic și Blue Origin pentru zboruri spațiale comerciale
Cu alte cuvinte, NASA dorește ca astronauți privați să zboare alături de astronauți deja consacrați spre ISS, la bordul navelor spațiale comerciale. Cu acest scop, NASA a anunțat un parteneriat public-privat cu Virgin Galactic pentru a ajuta la rezervarea, furnizarea și antrenarea astronauților private care se îndreaptă spre orbita joasă a Pământului, la aproape 400 de kilometric deasupra planetei.
Totuși, NASA intenționează să profite de capabilitățile de zbor create de companii precum Virgin Galactic a lui Richard Branson și Blue Origin a lui Jeff Bezos. Ambele organizații au de gând să trimită pasageri în spațiul suborbital și să-i aducă înapoi în siguranță pe Pământ. Astfel de zboruri ar oferi câteva minute bune de imponderabilitate și o priveliște spectaculoasă cu Terra și stelele.
„Pentru prima oară în istoria agenției, NASA a inițiat un nou efort pentru a permite personalului agenției să zboare la bordul viitoarelor nave spațiale comerciale”, a transmis NASA într-un comunicat de presă care a anunțat implementarea diviziei SubC.
O nouă divizie a NASA inspirată de progresul companiilor conduse de Richard Branson și Jeff Bezos
De asemenea, Blue Origin are șanse mari să fie aleasă pentru o colaborare cu NASA pentru că momentan compania lucrează la primele zboruri suborbitale cu echipaj uman, la bordul unui sistem reutilizabil de rachetă și capsulă numit New Shepard, transmite Business Insider.
Noul departament va fi condus de Scott Colloredo, fostul director adjunct al direcției de inginerie de la Centrul Spațial Kennedy. În cadrul unui apel telefonic cu jurnaliști, Colloredo a explicat că SubC a fost inspirat de progresul companiilor Virgin Galactic și Blue Origin și intenționează să le influențeze operațiunile.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Lansarea Crew Dragon a reușit. SpaceX îi „readuce” pe americani în spațiu – VIDEO
NASA a descoperit o planetă asemănătoare cu Pământul ce ar putea să susţină viaţa
NASA a descoperit un nou tip de tsunami, însă acesta nu are loc pe pământ, ci în spaţiu
Soluţia lui Elon Musk la problemele pe care le creează sateliţii plasaţi în orbită de SpaceX