Un plămân infectat cu rujeolă în urmă cu peste 100 de ani a ajutat oamenii de știință să afle originea virusului
Un plămân uman bolnav, păstrat în formol de mai bine de 100 de ani, a ajutat oamenii de știință să afle istoria virusului care provoacă rujeola și să afle că originile sale ajung până în secolul al VI-lea î.Hr.
Echipa de cercetători a reușit să extragă mostre de virus din țesutul vechi de 108 de ani și a folosit materialul genetic pentru a afla mai multe despre originea patogenului. Acesta este cel mai vechi genom de rujeolă secvențiat vreodată.
Potrivit noului studiu, publicat în jurnalul Science, oamenii de știință estimează că rujeola s-ar fi putut despărți de cea mai apropiată rudă cunoscută a sa, un virus bovin eradicat, cel mai devreme în anul 528 î.Hr.
Cum a ajutat oamenii de știință un plămân infectat cu rujeolă în urmă cu peste 100 de ani
Noua estimare sugerează că virusul ar putea fi „mai vechi de 1.000 de ani față de estimările anterioare”, a declarat Sébastien Calvignac-Spencer, unul dintre autorii studiului.
Oamenii de știință notează că, în urmă cu 2.000 sau 2.500 de ani, oamenii au început să construiască așezări destul de întinse încât să susțină o epidemie de rujeolă.
Cercetătorii au reușit să afle originea virusului rujeolei
Astfel, au oferit virusului oportunitatea de a se stabili. Rujeola are tendința să dispară în comunitățile cu mai puțin de 250.000 de indivizi, pentru că locuitorii devin rapid imuni sau mor din cauza bolii. Așadar, „populațiile mici ar putea doar să servească drept gazde”, au scris oamenii de știință.
Calvignac-Spencer a mai spus că este interesat în descoperirea mostrelor antice de rujeolă, dacă acestea există, pentru a îmbunătăți înțelegerea noastră a istoriei patogenului, potrivit Live Science.
„Am fost uimiți atunci când am văzut că am reușit să extragem un virus mai vechi de 100 de ani din țesutul pulmonar”, au mai adăugat cercetătorii.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un nou virus, înrudit cu SARS-CoV-2, identificat la lilieci
Coronavirusul nu a scăpat din laborator, iar oamenii de ştiinţă explică de ce
Ce trăsături de caracter au persoanele care nu cred în pandemia de coronavirus