Roverul Curiosity aflat pe Marte a trimis o fotografie cu Terra așa cum nu am mai văzut-o până acum
Roverul Curiosity a trecut prin mai multe provocări. O misiune de doi ani care a ajuns acum la aproape opt, furtuni, praf și totuși roverul încă mai funcționează pe Planeta Roșie. Totodată, Curiosity ne încântă mereu cu noi descoperiri uimitoare.
Însă, uneori, chiar și pe Marte e potrivită o pauză. În cazul lui Curiosity, o astfel de pauză permite și analizarea priveliștii spectaculoase și încercarea de a identifica Terra și Venus.
În urmă cu o săptămână, roverul și-a îndreptat camera foto spre cer după aproape o oră de la apus și a surprins două imagini: una care arată Pământul și alta care arată planeta Venus, potrivit Science Alert.
Curiosity a trimis o fotografie cum nu am mai văzut până acum
Pe Pământ, echipa Curiosity a combinat cele două fotografii pentru a crea o panoramă, iar rezultatul ne amintește că roverul se află atât de departe de casă. În josul imaginii se poate vedea și Turnul Butte, un deal mic peste care Curiosity a trecut luna trecută.
După cum se poate vedea și în imagini, ambele planete sunt cu greu vizibile. Totuși, planetele nu arată așa mereu.
„Chiar și stelele moderat luminoase nu au fost vizibile atunci când imaginea cu Venus a fost făcută”, a spus Mark Lemmon, de la Institutul Spațial din Colorado.
Fotografia cu Terra și Venus trimisă de pe Planeta Roșie
În această perioadă a anului pe Marte există o cantitate considerabilă de praf în atmosfera planetei. Acest praf reflectă lumina solară, astfel că cerul devin destul de luminos. Astfel, stelele pot fi mai dificil de văzut.
În 2014, camera roverului Curiosity a surprins o altă poză cu planeta noastră. În acea poză, cerul era mult mai întunecat și chiar și Luna putea fi observată.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Echipa ”Curiosity” a NASA continuă explorarea planetei Marte, de acasă
Marte poate avea o cantitate mai mare de apă decât s-a crezut