Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Rezultatele de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020 vor fi anonimizate. Măsura anunțată de Ministerul Educației este o premieră pentru învățământul din România.
Elevii care au participat, miercuri, la proba de Matematică de la examenul de Evaluare Națională 2020, au primit la final un cod astfel încât să-și poată afla notele în mod anonim. Ministerul Educației a trimis o notă în acest sens către toate comisiile de examen.
Așadar, elevii vor putea folosi codul pe site-ul Ministerului Educației pentru a vedea rezultatele complete la cele două probe susținute, respectiv Limba și literatura română și Matematică.
Când vor fi afișate rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020
Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate pe 22 iunie, până la ora 14:00, iar elevii vor putea depune contestații în zilele de 22 și 23 iunie. Totodată, contestațiile vor putea fi trimise și în mod electronic.
Contestațiile se vor putea depune pe 22 iunie, între orele 16:00 și 19:00, iar pe 23 iunie între orele 8:00 și 19:00.
Rezultatele complete de la Evaluarea Națională 2020 vor fi comunicate pe 27 iunie, după lămurirea contestațiilor. Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.
Notele pe județe vor putea fi accesate pe site-ul Edu.ro, începând cu 22 iunie.
Ce subiecte au picat la Evaluarea Naţională 2020, la Matematică
Elevii au avut la dispoziție 120 de minute pentru a rezolva subiectele primite.
În ultimele aproape trei luni, cursurile s-au desfășurat doar online. Tocmai de aceea, absolvenții de clasa a VIII-a nu au primit subiecte din semestrul al doilea. Ministerul Educației a anunțat închiderea școlilor din România începând cu 11 martie, din cauza pandemiei de coronavirus.
Ce subiecte au primit elevii la Limba și literatura română
La proba de Limba și literatura română, elevii au fost nevoiți să analizeze un text, dar și să redacteze o narațiune de 150 – 300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare care a avut loc în timpul unei activități preferate.
Elevii au aflat cum vor fi punctate lucrările lor cu ajutorul Baremului de corectare pentru Limba şi literatura română, publicat de Ministerul Educației.
Calendarul examenelor de la Evaluarea Națională 2020
- 15 iunie 2020 – Limba şi literatura română
- 17 iunie 2020 – Matematică
- 18 iunie 2020 – Limba şi literatura maternă
- 22 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor (până la ora 14:00)
- 22 iunie 2020 (16:00 – 20:00) și 23 iunie (8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
- 23-26 iunie – Soluționarea contestațiilor
- 27 iunie 2020 – Afișarea rezultatelor finale.
Examenul de Evaluare Națională 2020 a fost organizat în condiții stricte, în contextul pandemiei de COVID-19. Înainte de a intra în sălile de examen, elevii au fost nevoiți să treacă printr-un control epidemiologic, timp în care li s-a luat temperatura.
Elevii au trebuit să susțină examenele cu mască de protecție pe față, fiind permisă înlăturarea măștii doar atunci când elevul a dorit să bea apă. De asemenea, elevii au fost așezați la o distanță de cel puțin 2 metri în clase.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Ce subiecte au picat la Evaluarea Naţională, la Matematică
Peste 11.000 de elevi au lipsit de la proba de română a Evaluării Naționale
Ce subiecte s-au dat la proba de Limba şi literatura română la Evaluarea Naţională