Elevii își pun în pericol sănătatea atunci când trec prin tuneluri dezinfectante
Tunelurile dezinfectatnte așezate la intrarea în școli pot constitui pericole la adresa elevilor care își riscă sănătatea. Autoritățile ignoră recomandările OMS.
Luca, un elev care a susținut proba la Limba şi Literatura Română la evaluarea națională, a fost stropit cu o soluţie dezinfectantă pe bază de clor, la fel ca și colegii săi.
Ei au trecut printr-un tunel dezinfectant, iar mulţi dintre elevi nu au păstrat distanţa recomandată faţă de ceilalţi colegi.
Astfel de tuneluri sunt montate în faţa mai multor şcoli din Sectorul 4 din Capitală, dar şi la şcolile din judeţele Suceava şi Olt. Asta deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) susţin că tunelurile pot provoca alergii şi nu se recomandă folosirea lor, potrivit Mediafax.
Utilizarea acestora este recomandată printr-un ordin comun al Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii.
„Noi mergem la examen să dăm examenul, nu să ne îmbolnăvim sau să ne provoace alte iritaţii sau alergii”, a spus elevul.
Tunelurile cu dezinfectant, un mediu unde „se poate transmite ușor virusul”
La rândul său, Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul „Matei Balş”, susține că tunelurile dezinfectante dau o impresie de falsă siguranţă.
„E un spaţiu închis şi nu este o dovadă clară că se face dezinfecţia aşa cu trebui. Pe de altă parte, fiind un spaţiu închis, se poate transmite destul de uşor virusul, mai ales că, probabil cei mici se succed destul de repede”, a explicat medicul.
Acesta a explicat că soluţiile pe bază de clor pot să determine reacţii alergice, în funcţie de concentraţie.