Cum explică cercetătorii activitatea vulcanică descoperită în una dintre cele mai populate zone din Europa
O echipă de cercetători a descoperit noi indicii de activitate vulcanică în apropierea unora dintre cele mai populate zone ale Europei. Studiul a fost realizat pe baza datelor obţinute de la antene care monitorizau mişcările subtile de pe suprafaţa Pământului.
Regiunea Eifel este situată aproximativ între oraşele Aachen, Trier şi Koblenz, în Germania de vest-centru. În această zonă se găseşte un relief specific unei zone vulcanice , incluziv lacuri vulcanice.
Acestea sunt rămăşiţele unor explozii vulcanice violente, precum cea care a creat Laacher See – cel mai mare lac din zonă. Se crede că erupţia s-a produs în urmă cu aproximativ 13.000 de ani.
Activitate vulcanică în una dintre cele mai populate zone din Europa
Dar în timp ce majoritatea oamenilor de ştiinţă au considerat că activitatea vulcanică din zonă este de domeniul trecutului, noul studiu arată că există încă activitate vulcanică în subsol, la aproximativ 400 de km adâncime.
În noul studiu, cercetătorii de la universităţile din Nevada şi Los Angeles au folosit informaţii de la mii de antene GPS comerciale şi de stat din toată vestul Europei pentru a monitoriza modul în care terenul se mişcă pe verticală şi pe orizontală.
Concluziile studiului arată că suprafaţa terestră se deplasează într-o direcţie ascendentă şi descendentă pe o suprafaţă imensă centrată pe Eifel şi zone care includ Luxemburg, estul Belgiei şi cea mai sudică provincie a Olandei, Limburg.
Cum explică cercetătorii activitatea vulcanică
Studiul a găsit dovezi seismice de magmă care se deplasează sub Laacher See şi că zona Eifel are un sistem vulcanic activ, informează Mediafax.
„Acest lucru nu înseamnă că o explozie sau un cutremur sunt iminente sau chiar posibile din nou în această zonă”, au remarcat cercetătorii. „Noi şi alţi oameni de ştiinţă vom continua să monitorizăm zona folosind o varietate de tehnici geofizice şi geochimice, pentru a înţelege şi a cuantifica mai bine orice risc potenţial”, arată autorii studiului.