Peste 11.000 de elevi au lipsit de la proba de română a Evaluării Naționale

15 06. 2020, 16:30
Reguli stricte la Evaluare Nationala 2020

Aproape 11.500 de candidați au lipsit la prima probă a examenului de Evaluare Națională, cea de Limba și literatura română, desfășurată luni, a anunțat Ministerul Educației.

La proba scrisă de Limbă și literatură română au fost prezenți 161.038 de candidați, iar 11.490 de candidați, adică 6,7%, nu s-au prezentat la examen. Dintre aceștia, 166 se află în izolare, iar 18 sunt spitalizați sau carantinați, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

De asemenea, un candidat din Constanța a avut temperatura peste maximul admis, iar acesta va susține examenul în etapa specială, din data de 29 iunie. El s-a prezentat la centrul de examen cu o branulă la mână, fiind în tratament pentru enterocolită.

Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați trei candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Următoarea probă, cea de matematică, va avea loc miercuri, iar ultima, la Limba și literatura maternă, va fi susținută joi.

Un profesor a pozat subiectele la Evaluarea Națională și le-a postat pe un grup de whatsapp

Un profesor de la o școală generală din Târgu-Jiu este cercetat după ce luni ar fi fotografiat subiectele la Evaluarea Națională și le-a postat pe grupul de whatsapp al școlii.

Incidentul a avut loc luni, când absolvenţii de gimnaziu au dat examenul la limba română.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Țuhașu, a declarat, pentru Mediafax, că polițiștii din Târgu-Jiu au fost sesizati de către un reprezentant al unei școli din oraș că un bărbat de 39 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, profesor, în timp ce se afla în comisia de supraveghere a examenului de evaluare ar fi fotografiat subiectele și le-a postat pe grupul de comunicare Whatsapp al școlii.

S-a întocmit dosar penal, iar polițiștii fac cercetări pentru abuz în serviciu.

Surse locale susțin că bărbatul este profesor la Școala Generală „Gheorghe Tătărăscu” din Târgu-Jiu.

Primele rezultate le examenul de Evaluare Națională 2020 vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14.00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Rezultatele finale ale examenului de Evaluare Națională vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.