Cine sunt marii finanțatori ai Orgnizației Mondiale a Sănătății, pilon cheie în pandemia COVID-19
Organizaţia Mondială a Sănătăţii are mai mulţi bani decât Crucea Roşie şi Medici Fără Frontiere la un loc și a avut un rol-cheie în comunicarea legată de COVID-19, dar ar putea rămâne fără banii din partea SUA. În topul finanţatorilor OMS sunt SUA, Marea Britanie şi Fundaţia Bill & Melinda Gates.
OMS are un buget de 4,4 miliarde de dolari pe an, cu 60% mai mare decât al Crucii Roşii şi de trei ori mai mult decât bugetul Medici Fără Frontiere.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cea mai populară instituţie din criza COVID-19, a fost ameninaţată de preşedintele american Donald Trump că va rămâne fără finanţare din partea Statelor Unite.
Trump a acuzat OMS că este subordonată Chinei şi că nu a fost suficient de fermă şi de transparentă în perioada pandemiei de COVID-19.
Mai mult, o anchetă a jurnaliştilor de la Associated Press arată că oficialii chinezi au ascuns date importante OMS la începutul pandemiei şi că oficialii OMS ştiau asta, dar au preferat să mulţumească public Chinei pentru colaborare.
Cine este OMS
Organizaţia Mondială a Sănătăţii are o istorie de 72 de ani şi funcţionează ca o agenţie specială în cadrul Naţiunilor Unite. Cu sediul central în Geneva, are peste 7.000 de angajaţi. Banii organizaţiei se consumă pe programe de acces la servicii medicale, dar şi pe proiecte în cazurile de urgenţă medicală.
OMS, în cifre:
- Fondată pe 7 aprilie 1948;
- Venituri de 4,4 miliarde de dolari în 2019;
- Peste 7.000 de angajaţi din 150 de ţări;
- Are sediul central în Geneva;
- Director general este Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, fost ministru de externe şi al sănătăţii în Etiopia.
Cine finanțează OMS
Cei mai mari finanţatori ai organizaţiei sunt Statele Unite, Marea Britanie şi fundaţia finanţată de fondatorul gigantului IT Microsoft, Bill Gates, şi a soţiei sale, Melinda.
Alexandru Rafila a explicat pentru Mediafax care sunt sursele de finanţare pentru cea mai mare organizaţie mondială a sănătăţii, parte a ONU.
„Funcţionarea OMS se bazează pe două surse majore de venit. Una este reprezentată de contribuţiile pe care le depun în fiecare an cele 194 de state membre, şi alte contribuţii din donaţii şi sponsorizări care vin către Organizaţie. Partea SUA este cea mai mare contribuţie la bugetul Organizaţiei, valoarea depinde de la an la an, este între 200 şi 450 de milioane de dolari anual, este de departe cea mai mare contribuţie, mult mai mare decât a Chinei care este undeva în jur de 40 de milioane de dolari. Contribuţia României la bugetul organizaţiei este de câteva sute de mii de dolari pe an. În topul marilor finanţatori ai OMS se mai află GAVI Alliance, o organizaţie care sprijină vaccinarea copiilor din statele sărace, Germania, Japonia şi Comisia Europeană”, a spus reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila.