O nouă etapă de relaxare a restricţiilor în Grecia. Ce se redeschide
Grecia a relaxat, luni, restricţiile antiepidemice impuse hotelurilor, în contextul planului de iniţiere a sezonului estival în două săptămâni, relatează agenţia Associated Press.
Măsurile antiepidemice au fost relaxate în cazul hotelurilor, cinematografelor în aer liber, piscinelor publice şi terenurilor de golf.
Zborurile internaţionale vor fi reluate pe aeroporturile din Atena şi Salonic pe 15 iunie, iar pe restul aeroporturilor pe 1 iulie.
O nouă etapă de relaxare a restricţiilor în Grecia
Pentru zborurile din ţări europene cu număr redus de cazuri de coronavirus, testarea pasagerilor la sosire se va face doar aleatoriu.
„Grecia monitorizează continuu datele epidemiologice, în colaborare cu experţi din cadrul organizaţiilor europene şi internaţionale. Vom primi turişti din ţările care îmbunătăţesc situaţia epidemică şi vom rămâne vigilenţi în cazul deteriorării situaţiei”, a declarat Stelios Petsas, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena, informează Mediafax.