Anunțul Ministerului Educației privind încheierea mediilor în semestrul al doilea
Ministerul Educației a făcut, miercuri, precizări cu privire la încheierea mediilor în semestrul al doilea. Astfel, sunt prevăzute opt situații care pot fi întâlnite. Ministerul precizează că acordarea notelor pentru activitatea online se face doar cu acordul elevului sau părintelui.
Ministerul Educației a publicat, miercuri, pe pagina de Facebook, clarificări cu privire la încheierea mediilor în semestrul al doilea.
Potrivit reprezentanților Ministerului, nu se vor mai susține tezele, iar mediile vor fi încheiate cu cel puțin două calificative sau note.
Cum pot fi încheieate mediile elevilor
Ministerul Educației a identificat 8 situații în care mediile elevilor pot fi încheiate:
„Dacă elevul are cel puțin două note în semestrul al II-lea, dar activitatea sa on-line nu poate fi valorificată, atunci situația școlară semestrială se poate încheia doar cu aceste două calificative/note.
Dacă elevul are cel puțin două calificative/note în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia și cu mai mult de două calificative/note.
Dacă elevul are doar o notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci a doua notă va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.
Dacă elevul are doar un calificativ/o notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci situația sa școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note.
Dacă elevul nu are niciun calificativ/nicio notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului I devine media anuală.
Dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note.
Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și nu poate fi valorificată activitatea on-line, cadrul didactic decide împreună cu elevul/părintele/susținătorul legal data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/un proiect prin care să fie notat, iar nota la această evaluare devine media anuală.
Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului al II-lea poate fi încheiată cu cel puțin două note”.
Potrivit Ministerului Educației, valorificarea activității on-line prin calificativ sau notă se face cu acordul elevului sau cu acordul părintelui sau susținătorului legal.
Vă recomandăm să citiți și:
Dacia pregătește un nou SUV. Noul model va avea 7 locuri și va înlocui Lodge
Statisiticile nu prezintă numărul real a deceselor cauzate de încălzirea globală
Avertismentul cercetătorilor: Pandemia de coronavirus, „departe de a se termina”
Virusul herpes poate declanșa boala Alzheimer. Ce demonstrează un studiu recent