Ce diferenţe există între distanţarea fizică și cea socială. Care este mai greu de suportat
Pentru a evita riscurile contaminării cu COVID-19, trebuie să păstrăm distanţa socială sau fizică? OMS susține că distanţa socială nu e ceea ce avem nevoie acum, din contră, trebuie să rămânem conectaţi social în astfel de perioade grele.
„Distanţarea socială poate fi şi între clase, diferenţele de trai, evoluţie, social şi distanţa fizică impusă de distanţa de protecţie. E acelaşi lucru, raportat la paza de coronavirus. Aici e o metaforă, trebuie să mergem undeva să discutăm pe larg”, susține OMS.
OMS transmite că folosim termenul „distanţare socială” greşit. Din contră, avem nevoie de apropiere socială mai mult decât niciodată, fiindcă ne ajută să rămânem conectaţi, deşi la distanţă.
Ceea ce trebuie noi să păstrăm este distanţa fizică.
Distanțarea socială, mai grea decât cea fizică
„Noi suntem obişnuiţi să fim apropiaţi, dar ne-am mai şi întâlnit, dar nu ne-am îmbrăţişat, nu ne-am sărutat. A fost ziua mea, nu ne-am sărutat, ne-am făcut numai aşa”, „Am dus lipsa de apropiere, de copii, de persoane apropiate, de interacţiunea cu colegi, cu prieteni. Cred că distanţa socială e mai grea decât aia fizică” sau „E incomparabil. Cea fizică, mi se pare normal, natural, suntem sociabili, suntem oameni, n-ai cum altfel. Suntem obişnuiţi cu canalele online, aşa că într-adevăr, plimbările prin parc, interacţiunea cu prietenii, fizic la terase, restaurante, ne-au lipsit”, spun oamenii.
Deci, este important să rămânem separaţi fizic, dar conectaţi social, informează Mediafax.