Premierul Greciei a anunțat când va fi deschis sezonul turistic

23 05. 2020, 10:00
Sursa foto: Pixabay

Grecia va deschide sezonul turistic luna viitoare, iar zborurile charter internaționale către locațiile populare vor fi reluate în iulie, a anunțat premierul Kyriakos Mitsotakis, citat de BBC.

„Perioada turistică începe pe 15 iunie, când hotelurile sezoniere se pot redeschide”, a declarat la TV Kyriakos Mitsotakis.

Pandemia a afectat puternic sectorul turismului din Grecia, vital pentru economia țării.

Anunțul a venit în timp ce miniștrii de resort din UE au convenit să facă „orice este nevoie pentru recuperarea rapidă și completă a turismului european”.

Întrucât restricțiile sunt redicate treptat în toată Europa, Mitsotakis a spus că Grecia a demonstrat, prin gestionarea crizei, că deține un „pașaport de siguranță, credibilitate și sănătate”.

Grecia a fost apreciată pentru gestionarea epidemiei, înregistrând 166 de decese cauzate de coronavirus și 2.850 de cazuri confirmate.

„Vom câștiga războiul pentru economie la fel cum am câștigat bătălia pentru sănătate”, a spus Mitsotakis.

Pentru a încuraja turismul, Grecia reduce prețurile călătoriilor, prin reducerea temporară a taxei pe valoarea adăugată (TVA) pe toate mijloacele de transport – zboruri, călătorii cu autobuzul și călătoriile cu trenul – la 13% de la 24%, a spus Mitsotakis, potrivit Mediafax.

Destinația mediteraneană va oferi, de asemenea, teste de coronavirus pentru turiști.

Grecia a discutat situația sezonului turistic cu o serie de țări europene. Marți, premierul bulgar Boyko Borisov a anunțat că țara sa nu va mai carantina cetățenii asimptomatici sosiți din Grecia și Serbia în călătorii de afaceri și de familie, de la 1 iunie.

Acordul reciproc urmează să fie extins tuturor turiștilor din cele trei țări începând cu 15 iunie, a declarat ministerul de externe al Bulgariei.

Italia a anunțat miercuri că toate aeroporturile ar putea redeschise la 3 iunie pentru zboruri naționale și internaționale.

Între timp, Slovenia a spus că intenționează să ofere vouchere în valoare de 200 de euro cetățenilor săi pentru a încuraja turismul în țară.