Veteranul care a strâns 32 milioane de lire sterline plimbându-se în grădină devine Cavaler al Ordinului Britanic

21 05. 2020, 12:00
Sursa foto: Hepta.ro

Căpitanul Tom Moore, care a strâns 32 de milioane de lire sterline pentru sistemul de sănătate, urmează să devină cavaler al Ordinului Britanic, după ce a fost nominalizat de prim-ministrul Boris Johnson, relatează BBC.

Veteranul de război a strâns fondurile pentru NHS (Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie), sistemul britanic de sănătate, completând 100 de ture în grădina sa înainte de a împlini 100 de ani, în aprilie.

În calitate de colonel de onoare, titlul său oficial va fi căpitan Sir Thomas Moore, în conformitate cu protocolul Ministerului Apărării.

Desemnarea a fost aprobat de regină.

Căpitanul Tom, căruia i s-a acordat titlul onorific de colonel la aniversarea a 100 de ani, a început inițial să strângă 1.000 de lire sterline pentru NHS. În cele din urmă, el a strâns 32.794.701 de lire sterline de la mai mult de un milion și jumătate de suporteri, informează Mediafax.