Un implant neuronal le permite orbilor să ”vadă” forma literelor

O echipă de cercetători de la Baylor College of Medicine din Houston, Statele Unite ale Americii, a creat un implant neuronal care le permite persoanelor oarbe să „vadă” forma literelor. Acest implant permite „ocolirea” ochilor, imaginile vizuale fiind transmise de către o cameră direct către creier prin intermediul implantului, notează Science Alert.

Această „proteză vizuală” cum o numesc cercetătorii ar putea permite în viitor, după mult mai multe studii şi experimente, să permită oamenilor cu probleme de vedere sau care chiar au orbit să îşi recapete capacitate vizuală în totalitate. Chiar şi ţinând cont de limitările tehnologiei actuale, oamenii de ştiinţă au reuşit o performanţă: transmiterea unor secvenţe complexe de impulsuri electrice către creier.

• Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
• Uber a lansat opțiunea XXL

„Când am folosit stimularea electrică pentru a urmări dinamic literelor direct pe creierul pacienţilor, am descoperit că aceştia au fost capabili să > formele literelor şi le-au putut identifica corect”, explică Daniel Yoshor, cercetător implicat în acest studiu.

Credit foto: Michael Beauchamp/Cell

Cercetătorii explică faptul că a fost nevoie şi de o schimbare a modului în care participanţii trebuie să urmărească literele şi de asta au ales să folosească „urmărirea” desenată în palmă.

Pe lângă capacitatea de a identifica conturul unei persoane, oamenii de ştiinţă sunt de părere că implantul lor ar putea să fie folosit şi în viaţa de zi cu zi pentru a creşte gradul de independenţă în deplasare al persoanelor cu probleme de vedere. Totuşi, dispozitivul încă nu atinge performanţele necesare pentru o astfel de sarcină şi asta deoarece creierul se dovedeşte a fi un organ extrem de complex. „Cortexul vizual primar, unde au fost implantaţi electrozii, conţine jumătate de miliard de neuroni. În acest studiu am stimulat doar o mică parte din aceşti neuroni cu un număr restrâns de electrozi”, explică dr. Michael Beauchamp, autor principal al studiului.

Studiul a fost publicat în Cell.

Citeşte şi: