Biserica Luterană Saint Paulus, una dintre cele mai vechi biserici din oraş, a organizat o oră de studiu biblic la data de 6 mai, la care majoritatea participanţilor erau vârstnici.
Totuşi, după 42 de minute de la începerea seminarului, ecranele PC-urilor au fost „deturnate” şi „comenzile pentru control dezactivate” în timp ce materiale pornografice erau distribuite pe ecrane, potrivit documentelor depuse la instanţă miercuri, din partea Bisericii, informează CNN.
„Înregistrările video erau tulburătoare – arătau adulţi în timpul actului sexual, dar şi acte sexuale implicând bebeluşi şi copii, pe lângă faptul că aceştia erau şi abuzaţi fizic”, mai arată documentele de la tribunal, adăugând că Zoom a recunoscut că hackerul era un „cunoscut infractor în serie” care a fost „reclamat de multe ori autorităţilor”.
În cadrul procesului, reclamanţii acuză Zoom că „prioritizează profit şi încasări în detrimentul protecţiei datelor personale şi a securităţii clienţilor”. Reclamanţii solicită despăgubiri pentru neglijenţă, invadarea intimităţii şi încălcarea legilor privind protecţia şi intimitatea consumatorilor din California, printre altele.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Ţara în care s-a condamnat la moarte prin intermediul platformei Zoom
Biserica Neagră din Braşov se redeschide. Vizitatorii pot cumpăra măşti odată cu biletul de intrare
Biserica Catolică este responsabilă de individualismul occidental
O biserică veche de 1.500 de ani a fost descoperită în Israel. A fost dedicată unui „martir glorios”