Un tip de ventilatoare a fost interzis în Rusia după ce a luat foc, omorând oameni. Aceste aparate au fost trimise şi americanilor
Cinci persoane au murit marţi la un spital din St Petersburg – inclusiv patru într-o unitate de terapie intensivă pentru coronavirus, potrivit unui avocat local. O sursă a declarat agenţiei de ştiri TASS că incendiul a izbucnit după ce un ventilator – folosit pentru a ajuta pacienţii grav bolnavi de COVID-19 să respire – a izbucnit în flăcări în secţie.
Un incendiu similar – provocat de acelaşi model de ventilator, potrivit unei surse TASS – a ucis sâmbătă o persoană într-un spital din Moscova.
Roszdravnadzor, instituţia care supraveghează sistemul de asistenţă medicală din Rusia, a verificat marţi calitatea şi siguranţa ventilatoarelor din cele două spitale, iar spitalul din St Petersburg a spus că nu va mai folosi modelul în cauză. Producătorul a îndemnat totuşi oamenii să nu tragă concluzii grăbite.
Miercuri, Roszdravnadzor a decis interzicerea acestor ventilatoare.
Modelul în cauză, Aventa-M, s-a numărat printre cele trimise în Statele Unite la începutul lunii aprilie, pentru a ajuta sistemul medical să facă faţă epidemiei de coronavirus şi este realizat de o firmă aflată sub sancţiunile SUA.
Uzina UPZ din Chelyabinsk, la 1.500 km la est de Moscova, a confirmat că Aventa-M este unul dintre produsele sale. „Nu avem date oficiale despre dispozitivele care au fost instalate în zona incendiului (St Petersburg)”, a precizat o purtătoare de cuvânt.
Rusia este destul de bine aprovizionată cu ventilatoare şi şi-a sporit producţia internă de la izbucnirea epidemiei.
Experţii în date şi unii medici spun că multe maşini utilizate în afara oraşelor mari ale Rusiei sunt vechi – dar TASS a spus că ventilatorul din St Petersburg este nou şi a fost instalat luna aceasta.
Concernul KRET, care controlează UPZ, a declarat că ventilatoarele sale au trecut toate testele necesare şi au fost folosite de unităţile medicale din Rusia din 2012 fără probleme de securitate.
„Analizăm diferite scenarii: starea reţelei (electricitate), infrastructura instituţiilor medicale, echipamentele medicale şi respectarea normelor de securitate la incendiu”, se arată într-un comunicat citat de Mediafax.