Recomandarea Comisiei Europene: Redeschiderea frontierelor în interiorul Uniunii Europene şi reluarea progresivă a turismului
„Aceasta nu va fi o vară normală. Dar, dacă facem eforturi, nu vom petrece vara blocaţi în case şi vara nu va fi pierdută în totalitate pentru industria turismului”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, conform cotidianului Le Figaro.
Comisia Europeană a prezentat miercuri o serie de criterii pentru reluarea transporturilor în spaţiul comunitar.
Printre propuneri se numără restabilirea libertăţii de circulaţie şi anularea controalelor la frontierele interne.
„Toate tipurile de transport trebuie reluate progresiv în mod prioritar, cu respectarea acutualelor măsuri proporţionate şi eficiente pentru protejarea sănătăţii angajaţilor din transporturi şi pasagerilor. (…) Măsurile care ar putea restricţiona operaţiunile de transport, precum şi cele de protecţie şi prevenţie medicală trebuie să rămână limitate, ca scop şi durată, la ceea ce este necesar pentru protejarea sănătăţii publice. În afară de a fi proporţionate, toate măsurile trebuie să fie motivate în mod adecvat, transparente, relevante, specifice, nediscriminatorii şi să respecte egalitatea pe piaţa comunitară. Statele membre vor trebui să asigure conformitatea acestor măsuri cu regulile privind subvenţiile şi cu alte elemente ale reglementărilor UE”, precizează Comisia Europeană, insistând că măsurile trebuie monitorizate şi reevaluate permanent, pentru a fi „proporţionate”.
Ce măsuri ar trebui luate
„În cazul formelor colective de transport, trebuie luate măsuri rezonabile pentru limitarea contactelor între angajaţi şi pasageri, precum şi între pasageri. Unde este fezabil, trebuie aplicate practici de distanţare între pasageri atât timp cât situaţia generală de sănătate necesită acest lucru”, subliniază Comisia Europeană.
Printre măsurile de prevenire a contagierilor sunt prevăzute purtarea măştilor şi mănuşilor de către angajaţi, reducerea densităţii pasagerilor, instalarea unor bariere de protecţie ori separarea fluxurilor de pasageri.
Comisia Europeană propune o serie de măsuri specifice de igienizare şi fluidizare a traficului pentru transporturile aeriene, rutiere, feroviare, fluviale şi maritime.