Urmele pandemiei de COVID-19 vor fi păstrate în gheţari
În cazul pandemiei prin care trecem, viitorul pare îndepărtat, atenţia noastră fiind concentrată asupra evenimentelor şi evoluţiilor din prezent, totuşi, după cum explică cercetătorii, urmele pandemiei de COVID-19 vor fi păstrate în straturile de gheaţă şi vor putea fi studiate de către generaţiile viitoare, notează Phys.
„Aceste înregistrări vor fi blocate în gheaţă şi păstrate […] Asta înseamnă că în 100 sau 200 de ani, gheaţa va arăta orice este acum în atmosferă şi asta va spune generaţiilor viitoare despre ceea ce se întâmplă acum”, explică Lonnie Thompson, cercetător al Universităţii Ohio, Statele Unite ale Americii.
Oamenii de ştiinţă explică faptul că izolarea la domiciliu are deja efecte asupra atmosferei planetei noastre, mai exact, aceştia raportează niveluri mai scăzute de dioxid de azot şi dioxid de sulf în China şi în mare parte a Statelor Unite. Cele două substanţe sunt produse de către arderea combustibililor fosili şi sunt considerate periculoase.
Dr. Thompson explică faptul că această scădere a emisiilor substanţelor poluante vor lăsa urme în gheţari, asta dacă în viitor aceştia vor mai exista. Zăpadă şi gheaţă aduna orice este în atmosferă în momentul formării, cercetătorii ştiu că acestea vor încorpora lucruri precum substanţe chimice, minerale, bacteriile şi virusurile, precum şi alte materiale organice precum tulpinile şi frunzele plantelor.
Echipele de oameni de ştiinţă conduse de către dr. Thompson au ajuns în unele dintre cele mai îndepărtate zone din lume pentru a obţine coloane lungi de gheaţă glaciară, numite nuclee. Zăpada şi gheaţa se formează în fiecare an pe gheţarii din întreaga lume. În cele mai reci părţi ale planetei, zăpada şi gheaţa nu se topesc şi se acumulează an de an oferind informaţii despre modul în care au evoluat lucrurile de-a lungul timpului. Aceste nuclee prezintă schimbările care au avut loc în compoziţia atmosferei terestre, atât naturale, dar şi provocate de către oameni, analiza acestora oferind informaţii despre Moartea Neagră, începutul Revoluţiei Industriale sau chiar adăugarea plumbului în combustibili.
Citeşte şi:
În gheaţa din Antarctica au fost descoperite urme de praf cosmic extrem de rar
Virusuri de peste 15.000 de ani, descoperite în gheţarii din Tibet