Home » D:News » Câţi bani a pierdut, de fapt, Louis Vuitton pe timpul crizei cauzate de COVID-19

Câţi bani a pierdut, de fapt, Louis Vuitton pe timpul crizei cauzate de COVID-19

Câţi bani a pierdut, de fapt, Louis Vuitton pe timpul crizei cauzate de COVID-19
Publicat: 11.05.2020
În biroul său de pe Avenue Montaigne din Paris, cel mai bogat om al Europei, Bernard Arnault, petrece ore în şir plănuind un viitor post-coronavirus pentru imperiul său de produse de lux, Louis Vuitton (LVMH). La vârsta de 71 de ani, miliardarul a trecut prin nenumărate crize, dar niciuna la fel ca cea curentă, întreaga sa „flotă” de peste 70 de mărci - de la Dior la Fendi - fiind lovită din toate părţile.

Majoritatea buticurilor de modă ale lui Arnault, din lume, au fost închise mai mult de o lună, ajungând astfel la o gaură de miliarde în profit. Producătorul a unei cincimi din producţia de Champagne din lume vinde mult mai puţine sticle zilele acestea dat fiind că petrecerile şi concertele au fost anulate, iar cluburile de noapte şi restaurantele închise. Parfumul J’adore Dior nu mai este o prioritate pentru populaţia lumii, care a trecut acum la măşti de protecţie. 

Pe lângă toate acestea, Arnault este aşteptat să plătească 16 miliarde dolari pentru Tiffany & Co., cea mai mare achiziţie din istoria industriei de lux. LVMH a negat vehement orice sugestie că va renunţa la înţelegere sau că va renegocia preţul după ce afacerile companiei americane au întâmpinat dificultăţi.

„Ceea ce s-a întâmplat din cauza COVID-19 este o furtună perfectă pentru industria de lux. Ne confruntăm cu o contracţie a PIB şi cu tot mai multă incertitudine”, spune Mario Ortelli, partener fondator al companiei de consultanţă Ortelli & Co, din Londra, citat de Bloomberg. 

Strategia Louis Vuitton a fost deseori bazată pe noţiunea de a cheltui mult pentru a câştiga şi mai mult. În ultimii ani, un fel de cursă de relaţii publice împotriva giganţilor precum Chanel şi Gucci a făcut ca LVMH să plătească pentru zborurile a sute de invitaţi către prezentări de modă din întreaga lume, cazându-i la adrese renumite precum Hotel du Cap-Eden-Roc, de pe Coasta de Azur, sau staţiunea La Mamounia, din Monaco. Asemenea extravaganţă a reîntărit autencitatea celor mai mari mărci ale lui Arnault. 

Astfel de evenimente au fost abandonate în acest an, împreună cu bugetul pentru dezvoltarea colecţiilor însoţitoare. Cheltuielile pentru publicitate au fost şi ele tăiate, precum şi sezonul următor pentru îmbrăcăminte pentru bărbaţi şi prezentările haute couture care în mod normal ar fi avut loc în iunie şi iulie. 

Bernard Arnault continuă să investească masiv în timpul recesiunii

Totuşi, în mod extraordinar, Arnault are de gând să meargă până la capăt cu unele investiţii. În timp ce viitorul turismului internaţional încă pare incert, Louis Vuitton vrea să ducă până la capăt planul de a redeschide magazinul Samaritaine din Paris drept un centru pentru cumpărături duty-free şi un hotel de lux. Lucrările de construcţie la proiectul de 1 miliard de dolari au fost reluate şi marea redeschidere ar putea avea loc în februarie. LVMH mai are de gând să construiască hotelul de lux Cheval Blanc pe faimosul Rodeo Drive din Los Angeles. 

În timp ce LVMH este aşteptată să anunţe cele mai abrupte scăderi din istoria sa – analiştii se aşteaptă ca profitul din prima jumătate a anului să scadă cu jumătate – Arnault ar putea face tăieri drastice. Compania intenţionează să taie cheltuielile de capital cu 30% – 35% în acest an, amânând astfel unele deschideri de magazine sau renovări. Deja în SUA, lanţul de cosmetice Sephora a concediat peste 3.000 de angajaţi, în jur de 30% din personalul din magazine, la începutul lui aprilie. 

În timp ce alte crize recente au fost pur economice, „aceasta este una psihologică şi ar putea dura timp de o generaţie întreagă”. „Cred că va fi nevoie de o abordare total diferită. Activele principale ale LVMH sunt gestionate foarte atent, dar există şi acest lung şir de mărci mai mici care nu se află sub acelaşi nivel de control”, a declarat Pauline Brown, fost preşedinte al LVMH Americas.

Vă mai recomandăm să citiţi şi: 

Bogaţii vor carantină în clinici de lux, însă pandemia poate fi un teribil factor egalizator

Microsoft va investi o sumă uriaşă într-un proiect ”cloud” polonez

Apple amână lansarea în producţie a iPhone-urilor de top

Ambasadorul care a comparat-o pe Angela Merkel cu Hitler

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?