Misterul galaxiilor X, rezolvat cu ajutorul unui nou telescop
O echipă de cercetători de la Observatorul Radioastronomic din Africa de Sud susţine că a reuşit să rezolve misterul galaxiilor X, care prezintă patru jeturi de unde radio în loc de două, notează Futurism.
Folosind datele oferite de către observaţiile realizate cu telescopul MeerKAT, oamenii de ştiinţă au examinat o astfel de galaxie cu patru jeturi: PKS 2014-55, aflată la 800 de milioane de ani-lumină faţă de Terra. Astfel, aceştia au reuşit să afle că materialul din galaxie este atras către centrul acesteia, dar presiunea exercitată de către gazele intergalactice duce la formarea a câte un braţ secundar pentru cele două braţe care apar în mod natural. Cercetătorii explică faptul că această situaţie neobişnuită ar putea fi cauzată de prezenţa a două găuri negre în centrul respectivei galaxii.
Cercetătorii au putut realiza aceste observaţii asupra galaxiei PKS 2014-55 datorită rezoluţiei ridicate a Meerkat, cele 64 de antene reprezintă echivalentul unei antene cu un diametru de opt kilometri.
„Este minunat să vezi cum capacităţile sale unice contribuie la rezolvarea întrebărilor de lungă durată legate de evoluţia galaxiilor”, explică Bernie Fanaroff, un fost director al proiectului în cadrul căruia a fost construit acest telescop.
Citeşte şi:
10 galaxii ciudate din Univers
20 de lucruri uimitoare despre galaxii
Astronomii NASA au găsit o galaxie ultra-masivă care şi-a găsit finalul într-o clipă
Astronomii au identifiat o galaxie în centrul căreia trei găuri negre se ciocnesc