Elevii bucureşteni organizează în acest an Târgul liceelor în varianta online
Cum anul acesta evenimentul nu va mai putea fi organizat, din cauza pandemiei, un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazu” şi Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” a venit cu ideea de a organiza Târgul de Licee Bucureşti Online.
Evenimentul va avea loc în 23 şi 24 mai, fiind o „întâlnire online dintre liceeni de azi şi liceeni de mâine, pe aplicaţia Discord”, după transmit organizatorii într-un comunicat de presă.
„Evenimentul este organizat de liceeni pentru viitorii liceeni care, din păcate, din cauza pandemiei nu s-au putut bucura, ca noi, de Târgul Oferta Educaţională, organizat în fiecare an în parcul Tineretului. Elevii claselor a 8-a vor avea ocazia să adreseze întrebări şi să descopere o faţă a liceelor prin ochii actualilor liceeni”, precizează iniţiatorii, Cosmin Vişan, Carina Gungor, Anca Dubălaru (toţi de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazu”), Iris Grigoraş şi Maria Bozga, ambele eleve la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”.
Ideea proiectului aparţine unei liceene din Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, Alexia Chiriţă, şi s-a născut cu o întrebare aruncată în mediul online, „vi se pare interesantă ideea unui târg de licee online?”, iar efectul a fost:
- peste 6000 de accesări a paginii de instagram în mai puţin de 48 de ore de la înfiinţarea acesteia;
- peste 1000 de urmăritori ai aceleiaşi pagini;
- peste 300 de elevi doritori să îşi reprezinte liceul.
Până la ora transmiterii acestei ştiri sunt înscrise peste 40 de licee din Capitală în acest proiect, dar iniţiatorii evenimentului sunt încrezători că numărul va creşte.
„Ne-am adresat instiuţiilor şcolare (şcolilor gimnaziale, licee, Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ministerului Educaţiei şi Cercetării) pentru a le aduce la cunoştinţă şi a le cere sprijinul pentru acest proiect născut ‘in lockdown’”, mai spune sursa citată.
Elevii care doresc să participe la acest eveniment pot accesa pagina de Instagram a proiectului şi se pot înscrie aici.