China a lansat cu succes o navă experimentală – VIDEO

06 05. 2020, 19:00

China, una dintre puterile spaţiale emergente, a anunţat că recent a efectuat cu succes testul unei nave necunoscute publicului occidental pe care a lansat-o, de pe insula Hainnan, cu ajutorul unei rachete Long March 5B, notează agenţia de ştiri Xinhua, citată de către Science Alert.

Nava lansată în cadrul acestui zbor ar trebui ca în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat să transporte astronauţi către staţia spaţială pe care China vrea să o construiască până în anul 2022 şi, eventual, chiar pe Lună.

„Noua navă spaţială va oferi Chinei un avantaj în zona fluxurilor spaţiale umane în faţa Japoniei şi a Europei”, explică Chen Lan, un analist independent specializat în programul spaţial chinezesc pentru GoTaikonauts.com

Planurile Chinei pentru domeniul spaţial se dovedesc a fi extrem de ambiţioase, încercând să intre în competiţie directă cu Statele Unite, liderul mondial în acest domeniu. Astfel, până în 2022, oamenii de ştiinţă speră să termine de construit staţia spaţială Tiangong, care are trei module, acestea urmând să fie folosite pentru locuit, activităţi de întreţinere şi experimente ştiinţifice. Unii experţi sunt de părere că staţia şi nouă navă reprezintă o bază solidă pentru o aselenizare chinezească.

Aselenizarea şi chiar construirea unei baze pe Lună în următorul deceniu reprezintă unele dintre dezideratele Chinei, pentru care au reuşit facă deja paşi importanţi odată cu plasarea unui rover pe partea întunecată a Lunii. Un alt proiect important al programului spaţial chinezesc este reprezentat de către o misiune către Marte, aceasta urmând să fie lansată, cel mai probabil, anul acesta.

Citeşte şi:

Misiunea spaţială chineză a reuşit primul experiment biologic pe Lună

Un nou plan măreţ al Chinei: prima centrală energetică în spaţiu

China şi-a lansat cu succes în spaţiu cea mai puternică rachetă

O nouă putere spaţială? Planul ambiţios al Chinei, care pune pe gânduri SUA