Medic: Boala Kawasaki este o posibilă reacţie a COVID-19 la copii
Medicii susţin că părinţii trebuie să fie atenţi la simptome, care se manifestă prin febră, ganglioni umflaţi, mâini şi piciare umflate, şi să se ducă „repede cu copilul la spital”.
„Suficient de repede înseamnă în primele patru-cinci zile de la debutul acestei maladii, în contextul celor cinci semne clinice majore asemănătoare de boală Kawasaki: febră mare mai multe zile, cinci sau pe acolo, să ai ganglionii umflaţi la gât, să ai conjunctivită, să ai ochii ca şi cum ţi-ar fi intrat apă cu săpun în ei, nu să curgă cu puroi, să fie non-supurativă. Să ai ochii roşii-roşii, să ai buzele umflate şi crăpate şi să ai umflături la mâini şi la picioare, eventual cu erupţie”, a declarat medicul pediatru Mihai Craiu.
Alerta s-a dat iniţial în Marea Britanie, dar au apărut cazuri şi în Italia, Spania, Belgia şi Franţa.
„Cei mai mulţi pacienţi cu tablou clinic de Kawasaki nu au serologie de Covid-19. Că e prea tarziu sa mai aibă anticorpi, e posibil. Profesorul francez de la Necker care îngrijeşte aceşti copii a spus că cei care au avut ceva care a semănat cu SARS Cov-2 au avut în urmă cu trei săptămâni. Apare, chiar dacă e legată de Covid, după vindecarea bolii iniţiale, la nişte săptămâni, nici nu mai ştii că nu ai avut boala dacă nu ai fost testat”, a adăugat medicul pediatru.
Boala Kawasaki se poate trata, aşa că nu există motive de îngrijorare, Mediafax.