Care sunt cele mai scumpe 5 tipuri de carne din lume
Carnea a reprezentat unul dintre factorii care a favorizat evoluţia şi răspândirea speciei umane, aceasta oferindu-ne energia necesară supravieţuirii şi dominării, în cele din urmă, a întregii planete. De-a lungul timpului, părţile pe care le consumăm din animale s-au schimbat, mai ales dacă ne comparăm cu oamenii arhaici care consumau bucăţile rămase după prădătorii mari, în timp, s-a ajuns la creşterea intensivă şi extensivă a animalelor pe care le consumăm şi chiar, la apariţia unor varietăţi de carne ale căror preţuri sunt cu mult mai mari faţă de ceea ce găsim în mod obişnuit la băcănii sau supermarketuri. Food Beast a compilat o listă cu cinci dintre cele mai scumpe tipuri de carne din lume.
1. Fugu
Anual, între 20 şi 40 de oameni mor din consumul de peşte fugu, care conţine concentraţii mari de neurotoxine. Bucătării trebuie să aibă mare grijă în timpul pregătirii pentru a evita servirea bucăţilor otrăvitoare de carne sau contaminarea porţiunilor comestibile.
Dacă gustaţi aceste delicatese tăiate extrem de subţire şi trăiţi pentru a spune povestea, veţi fi recompensat cu o aromă subtilă de peşte şi o consistenţă aparte. În funcţie de locul de unde provine carnea acestui peşte, jumătate de kilogram poate costa şi 135 de dolari.
2. Sushi Otoro
Sushi îşi are originea în Japonia, iar maeştri bucătari de acolo reuşesc să creeze o mulţime de delicatese, printre acestea se află şi sushi-ul Otoro. Un preparat care foloseşte carnea de ton cu un conţinut ridicat de grăsimi, care, conform experţilor, dat fiind faptul că carnea folosită reprezintă doar o mică parte din carcasa tonului, poate face ca o singură bucată de sushi să coste chiar şi 24 de dolari.
3. Jambonul iberic
Această şuncă este un produs tradiţional din sudul Spaniei şi este obţinută din carnea porcului negru iberic. Aceştia sunt lăsaţi liberi înainte de a fi trecuţi la o dietă bogată în calorii pe bază de cereale şi ghinde.
Experţii explică faptul că o dietă în care predomină cerealele face ca această carne să obţină o aromă asemănătoare cu prosciutto. În schimb, o dietă pe bază de dietă pe bază de ghinde oferă un gust specific cărnii şi un preţ pe măsură poate ajunge la 280-300 de dolari kilogramul.
4. Kobe
Carnea kobe reprezintă un tip particular de carne wagyu, termenul fiind folosit în limba japoneză pentru a desemna carnea de vacă, recunoscută pe plan mondial pentru straturile de grăsime care se formează între fibrele musculare.
În Japonia există mai multe regiuni în care carena wagyu este produsă şi, din această cauză, înainte de a fi comercializată aceasta trece printr-un proces de producţie şi clasificare extrem de strict. Carnea Kobe provine din prefectura japoneză cu acelaşi nume şi se diferenţiază de restul tipurilor din carne prin sursa din care este obţinută: tauri castraţi. Datorită caracteristicilor specifice ale acestui tip de carne, un kilogram de vită Kobe poate să coste chiar şi 600 de dolari.
5. Puiul negru indonezian
Puiul este una dintre cele mai comune şi apreciate surse de carne, totuşi, această rasă din pui se evidenţiază datorită hiperpigmentarii care face ca carnea, organele şi oasele sale să fie negre, la fel şi penele, cu excepţia unei străluciri verzi.
În Indonezia acestui tip de carne îi sunt atribuite proprietăţi de vindecare, în timp ce în Statele Unite ale Americii pigmentarea neobişnuită face ca un singur pui să coste chiar şi 2.500 de dolari.
Citeşte şi:
Hălci de istorie. 10 momente cheie în apariţia şi dezvoltarea măcelăriei
Carnea a jucat un rol fundamental în evoluţia umană
Cercetătorii au ”printat” prima bucată de carne la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale