Alertă de COVID-19 la o fermă din Germania unde lucrează 500 de români
Ambasadorul Emil Hurezeanu a declarat, marţi, la Antena 3, că la firma din Sud-Vestul Germaniei lucrează 700 de oameni, din care circa 500 sunt români.
„Cazul îngrijorător este al celor câteva sute de muncitori români care lucrează, unii şi de ani de zile, la o firmă mare, de prelucrare a cărnii, în Sud-Vestul Germaniei. E unul dintre cei mai mari furnizori de carne şi produse din carne din Germania. Aici lucrează 700 de muncitori străini, cam 500 vin din România, iar ei sunt angajaţi a trei întreprinderi străine, două din România şi una din Polonia, care sunt subcontractate de concernul german. Oamenii aceştia, spre deosebire de muncitorii sezonieri lucrează în mod deosebit în abatoare, în condiţii extrem de grele, cu distanţă mică între ei, dar locuiesc în oraş, în condiţii decente, nu sunt obligaţi să locuiască în ferme. Sunt între 200 şi 300 de cazuri (cu COVID-19 – n.r.). (…) Mulţi au fost internaţi, unul dintre ei aflu acum, din surse româno-germane civice, e vorba de Asociaţia Româno-Germană care funcţionează pe bază de voluntariat, mulţi au fost externaţi. Cel care a fost supus intubării cu un mecanism de ventilare mecanică a fost externat. Cazul critic a fost lămurit”, a spus Emil Hurezeanu
La rândul său, Oana Kriechbaum, avocat PFORZHEIM, reprezentantul Asociaţiei Româno-Germane, a spus că 300 de angajaţi ai firmei au fost testaţi pozitiv.
„Situaţia este următoarea: 300 de angajaţi ai acestei firme, Muller, sunt testaţi pozitiv şi sunt transferaţi în trei centre diferite în care li se asigură 24 de ore grijă şi asistenţă medicală în fiecare zi. Sunt toţi asimptomatici, nu au avut simptome nici măcar de gripă uşoară, dar sunt testaţi pozitiv. Ceilalţi 200 care au fost testaţi negativ sunt toţi în carantină deservită. Asta înseamnă că atât ei, cât şi familiile lor sunt duşi la serviciu şi înapoi acasă dar nu au voie să părăsească domiciliul nici la cumpărături, nici să plimbe câinele”, a spus Oana Kriechbaum, la Antena 3.
Aceasta a afirmat că muncitorii locuiesc în oraş, cei mai mulţi câte patru în locuinţă şi nu sunt dintre muncitorii sezonieri care locuiesc în zona fermelor.
De asemenea, Oana Kriechbaum a precizat că muncitorii români infectaţi nu sunt dintre cei care au plecat în ultima vreme la cules de sparanghel, unii dintre ei fiind angajaţi de ani de zile ai abatorului.
MAE s-a autosesizat în cazul sutelor de români care au COVID-19 şi lucrează la abatorul din Germania
Ministerul Afacerilor Externe reacţionează după ce sute de români au fost infectaţi cu noul coronavirus la cel mai mare producător de carne şi produse din carne din Germania. MAE spune că niciun român nu este în stare gravă.
„Cu privire la cetăţenii români, lucrători în cadrul unui abator din Birkenfeld, de lângă oraşul Pforzheim (landul Badden-Wurttemberg), Republica Federală Germania, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Berlin şi Consulatul General al României la Stuttgart s-au autosesizat şi au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile germane pentru verificarea situaţiei acestora. În acest context, Ambasada României la Berlin a contactat atât Ministerul Agriculturii cât şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, iar la nivel local, prin intermediul Consulatului general al României la Stuttgart, au fost sesizaţi Premierul landului şi primarul localităţii în care se află abatorul”, arată MAE, într-un comunicat, potrivit Mediafax.
Din informaţiile comunicate MAE de către autorităţile germane, din totalul de 700 de angajaţi ai unităţii, aproximativ 500 sunt lucrători români. Nu este vorba, în acest caz, despre lucrători sezonieri, ci sunt angajaţi ai unor companii subcontractate de către abatorul german.
„Cu privire la informaţia conform căreia o parte din lucrătorii români ar fi confirmaţi pentru infecţia cu COVID-19, autorităţile germane au indicat că 300 de angajaţi ai abatorului sunt confirmaţi ca fiind infectaţi cu virusul COVID-19 şi au fost introduşi în carantină. De asemenea, la acest moment nu există date concrete cu privire la cetăţenia persoanelor infectate, însă majoritatea acestora (peste 200) sunt cetăţeni români”, se mai arată în comunicatul citat.
MAE precizează că, în conformitate cu datele comunicate de autorităţile germane, dintre cei contaminaţi, majoritatea sunt asimptomatici sau prezintă simptome uşoare. Doar cinci persoane au necesitat tratament în regim de spitalizare, două dintre acestea fiind între timp externate. Într-un singur caz, la una din cele două persoane deja externate, s-a impus ventilarea mecanică.
„MAE menţionează că până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin şi la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români menţionaţi. MAE reiterează că misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate tratează cu prioritate orice solicitare de sprijin din partea cetăţenilor români şi întreprind demersuri pentru soluţionarea fiecărei situaţii, în măsura posibilului, în contextul limitărilor impuse de pandemia de COVID-19. De asemenea, MAE recomandă cetăţenilor români care se află în străinătate şi se confruntă cu situaţii dificile, inclusiv cazuri în care drepturile acestora nu sunt respectate, să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular cel mai apropiat”, mai arată MAE.
Astfel, românii care se află în Republica Federală Germania şi care au nevoie de asistenţă consulară pot contacta Ambasada României la Berlin la următoarele numere de telefon: + 49 30 21239555; +49 30 21239514; +49 30 21239516; +49 160 157 9938 (telefon de urgenţă) sau unul dintre oficiile consulare ale României din Germania: Consulatul General al României la Bonn: +49 228 68 38 135; +49 228 68 38 211; +49 228 68 38 244; +49 228 68 38 254; +49 (0)1735757585 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Munchen: 0049 (0)1631927011; 0049 (0)1602087789 sau Consulatul general al României la Stuttgart: (00 49) (0) 711 664 86 11; (00 49) (0) 711 664 86 12; (00 49) (0) 711 664 86 13; (00 49) (0) 711 664 86 14; (00 49) (0) 711 664 86 15, (0049) (0) 1716813450 (telefon de urgenţă).