Cardiolog român: Nu există nicio legătură dovedită între medicamentele pentru hipertensiune şi Covid-19
Citeşte şi Arafat: În aceste zile vom vedea dacă va fi o creştere corelată cu perioada de Paşte
Mai mulţi medici din lume susţin că anumite categorii de antihipertesive, inhibitorilori ai enzimei de conversie a angiotensinei şi blocanţi ai receptorilor de angiotensină favorizează formele grave de Covid-19. Un cardiolog român spune că sunt simple supoziţii şi că, atâta timp cât nu există dovezi clare, nu trebuie să rişti să nu îţi iei tratamentul.
„Totul e legat de enzima de conversie a angiotestinei. Am primit şi noi, a fost iniţial un mic moment de rătăcire, în care unii au zis că ar trebui să oprim toate medicamentele acestea, dar de cel puţin o lună de zile au apărut declaraţiile societăţilor regulatorii importante care au zis că nu putem lua măsuri aşa, total intempestiv, pe baza unei bănuieli. Declaraţiile societăţilor regulatorii, cardiologii din Societatea Europeană de Cardiologie, transmit oficial că trebuie să prescriem în continuare aceste medicamente. Dacă nu le iau, riscă să facă complicaţii sau chiar AVC. Este o simplă supoziţie că aceste medicamente ar face rău, în medicină lucrurile trebuie demonstrate”, a declarat dr. Adrian Linte, membru al Societăţii Române de Cardiologie, potrivit Mediafax.
Potrivit medicului, în jur de 80% dintre oamenii care ajung la cardiolog primesc aceste tratamente. Or, deşi cei care fac forme grave de Covid-19 sunt de cele mai multe ori hipertensivi şi/sau diabetici nu medicamentele duc la agravarea bolii, ci condiţia pacientului în sine.
„Nu s-a văzut într-un studiu, într-o comparaţie, că cei care iau medicamentul acesta merg mai rău. Discuţia e că toţi hipertensivii şi cei care nu sunt trataţi merg mai rău. 50% dintre hipertensivii de pe planetă nu iau tratament. Pentru că nu ştiu că sunt hipertensivi, pentru că li s-a prescris şi nu vor să îl ia sau pentru că nu le-a prescris medicul. Şi cei care nu iau medicament tot merg mai prost. Nu merg mai oprost din cauza tratmentului, ci din cauza hipertensiunii per se” adaugă cardiologul.
De ce sunt riscurile mai mari la hipertensivi
„Enzima de conversie este o moleculă cheie în organism. Virusul pătrunde printr-un receptor pentru molecula aceasta, care este o moleculă cheie în patogeneza hipertensiunii şi a diabetului şi drumurile lor se intersectează. Acea patologie generează un şir de reacţii chimice în organism, care se intersectează la nivelul porţii de intrare, favorizează acea poartă de intrare”, spune medicul.
Dr. Adrian Linte consideră că problema este una foarte importantă şi lucrurile sunt privite cu mare atenţie, dar nu există date clare.
„E o situaţie asemănătoare cu vaccinul. Toată lumea se întreabă de ce durează un an de zile. Nu durează să îl facă, durează să demonstreze că este sigur şi eficient. La fel şi aici. Nu putem să oprim tratamentul până când nu ştim că da, e o problemă cu el. În medicină lucrurile trebuie demonstrate”, susţine cardiologul.
(sursa:
Magda Gheorghiţă, social@mediafax.ro