Home » D:News » ”Reciful cosmic”, imaginea spectaculoasă prin care NASA şi ESA marchează a 30-a aniversare a telescopului Hubble

”Reciful cosmic”, imaginea spectaculoasă prin care NASA şi ESA marchează a 30-a aniversare a telescopului Hubble

Publicat: 24.04.2020
Hubble, primul telescop spaţial construit de oameni, care a bulversat percepţia asupra Universului, dezvăluind imagini uluitoare ale unor galaxii îndepărtate, împlineşte, vineri, 30 de ani de funcţionare în spaţiu.

NASA şi ESA au marcat momentul prin publicarea unei fotografii spectaculoase, care suprinde momentul naşterii unei stele dintr-o galaxie vecină, Marele Nor al lui Magellan, situată la o distanţă de 163.000 de ani lumină. Imaginea a primit titlul de „Recif cosmic”, pentru că seamănă cu cea a unei lumi subacvatice.

Lansat pe 24 aprilie 1990, de naveta spaţială Discovery, telescopul Hubble a fost plasat pe o orbită aflată la 570 de kilometri deasupra Terrei.

Rezultat al colaborării dintre NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), celebrul telescop a cunoscut însă şi câteva probleme de funcţionare la începutul „carierei” sale.

Dar, începând din 1993, acest dispozitiv extraordinar a început să transmită imagini uluitoare ale unor supernove. Printre ele se aflau şi fotografii cu exploziile cataclismice marcând moartea unor stele, dar şi imagini surprinzătoare cu alte corpuri cereşti.

Una dintre fotografiile cele mai emblematice realizate de Hubble este o imagine cu alură biblică, ce prezintă coloane uriaşe de gaz şi praf interstelar, aflate la 6.500 de ani-lumină de Terra, în roiul galactic Messier 16 din constelaţia Şarpelului, cunoscută sub denumirea „Stâlpii Creaţiei”.

Acest telescop cu o greutate de 11 tone, care poartă numele unui pionier al astronomiei, Edin Powell Hubble (1889-1953), a dezvăluit de asemenea existenţa unor găuri negre în centrul galaxiilor, fapt bănuit de oamenii de ştiinţă, dar niciodată verificat până atunci.

Hubble a realizat peste 1,4 milioane de fotografii cu corpuri cereşti, inclusiv ale unora aflate la limitele Universului, permiţând astronomilor să calculeze cu o precizie mai mare vârsta acestuia, estimată la 13,8 miliarde de ani. Hubble a contribuit, de asemenea, la stabilirea faptului că Universul se află într-o expansiune accelerată.

Totodată, Hubble a făcut istorie prin intermediul programului său intitulat „Deep Field”, creat pentru a observa cele mai îndepărtate galaxii şi structuri care s-au format în Univers.

Succesorul lui Hubble va fi telescopul spaţial James Webb, care va avea dimensiuni mult mai mari şi va fi înzestrat cu echipamente de ultimă generaţie, potrivit Mediafax. Telescopul James Webb va fi lansat în 2021.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani