Circa 5,7% dintre francezi s-au infectat cu noul coronavirus

24 04. 2020, 13:00

Mai puţin de 6% dintre francezi au fost deja infectaţi cu noul coronavirus, arată un studiu publicat de către Institutul Pasteur. Nivelul este insuficient pentru a evita un al doilea val al epidemiei, în cazul în care toate restricţiile de circulaţie din Franţa vor fi ridicate pe 11 mai, consideră oamenii de ştiinţă.

„Pentru ca imunitatea colectivă să fie suficientă şi să evităm un al doilea vag, ar fi nevoie ca 70% din oameni să fie imunizaţi. Suntem foarte mult sub acel prag, a explicat unul dintre autorii studiului”, spune Simon Cauchemez pentru AFP, citat de Le Figaro. Acesta consideră că măsurile de izolare trebuie menţinute, pentru a evita acest al doilea val.

De altfel, premierul Edouard Philippe anunţa la sfârşitul săptămânii că restricţiile vor fi ridicate treptat începând din 11 mai, dar francezii nu vor reveni la viaţa „de dinainte” mult timp de acum încolo.

Studiul, realizat în colaborare cu Agenţia de Sănătate Publică din Franţa şi Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetare Medicală se bazează pe modele matematice şi statistice. Pentru a ajunge la o estimare a populaţiei infectate, au fost analizate datele despre decese şi probabilitatea de deces a celor infectaţi.

„Intervalul de incertitudine este mare, între 3 şi 10%. Dar fie că este 6, 10 sau chiar 20%, acesta nu schimbă adevărata natură a problemei şi suntem departe de procentul de 70%, necesar pentru a ieşi din izolare”, a subliniat cercetătorul, potrivit Mediafax.

Procentul mic al populaţiei infectate se datorează tocmai izolării, arată studiul. Dacă înainte de restricţiile de circulaţie numărul mediu de persoane infectate de către un caz era de 3,3, acesta a scăzut la 0,5.

Studiul din Franţa arată că 0,5% dintre cei infectaţi mor, iar moralitatea variază în funcţie de vârstă şi sex. Bărbaţii prezintă un risc de deces de două ori mai mare decât femeile, iar riscul creşte odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, rata deceselor este de 13% la bărbaţii de peste 80 de ani. De asemenea, riscul de spitalizare este de 2,6% pentru cei care au fost infectaţi şi ajunge la 31% pentru bărbaţii de peste 80 de ani.